O nouă lună vine așa cum ne-am obișnuit cu noi titluri pentru portofoliul și abonații Netflix din România. Materialele oficiale de presă anunță filme, documentare și seriale pentru toate gusturile și vârstele – filme de acțiune, comedii, thriller și dramă, documentare, desenate animate și, nu în ultimul rând, continuăm seria episoadelor săptămânale. De menționat că titlurile de mai jos sunt cele anunțate, Netflix făcându-și deja un obicei în a urca săptămânal titluri ce nu sunt incluse în comunicatul lunar.
Ce ne aduce nou Netflix în iunie?
SERIALE 
-
The Days (Zilele) – S1/ 1 iunie -> Blamați de unii, glorificați de alții, oamenii de la Fukushima Daiichi se luptă cu o amenințare mortală invizibilă: un dezastru nuclear fără precedent.
-
Manifest (Destinația) – S4, partea 2/ 1 iunie -> Data morții se apropie, iar pasagerii zborului 828 și cei dragi lor încearcă să-și ducă la capăt Chemările și să prevină cumplitul viitor care-i așteaptă.
-
Scoop (Exclusiv) – S1/ 2 iunie -> Șocanta ucidere a unui jurnalist aruncă o reporteră de succes într-o luptă pentru dreptate, în mijlocul unui vârtej creat de poliție, presă și lumea interlopă din Mumbai.
-
Valeria – S3/ 2 iunie -> Noi triunghiuri amoroase, noi etape ale vieții, zile de naștere care marchează un nou deceniu. Aceleași patru prietene trec prin toate împreună.
-
Barracuda Queens – S1/ 5 iunie -> Un grup de tinere dintr-o suburbie bogată din Stockholm se adâncesc în datorii și decid să jefuiască locuințele vecinilor. Inspirat de evenimente reale.
-
Love Is Blind: Brazil (Dragoste pe nevăzute: Brazilia) – S3/ 7 iunie -> Poate iubirea adevărată să prindă viață în cabine? Camila Queiroz și Klebber Toledo ghidează o nouă serie de celibatari brazilieni aflați în căutarea iubirii adevărate.
-
Never Have I Ever (Niciodată nu am…) – S4/ 8 iunie -> A sosit și ultimul an de liceu. Printre dileme, crize de identitate și dorințe de iubire nepieritoare, vor putea Devi și gașca ei să facă față viitorului.
-
Bloodhounds (Copoii) – S1/ 9 iunie -> Trei prieteni aflați în slujba unui cămătar binevoitor fac echipă pentru a distruge un rechin nemilos, care profită de cei disperați financiar.
-
Human Resources (Resurse umane) – S2/ 9 iunie -> De la aventuri de o noapte la relații la birou, creaturile care lucrează la Resurse Umane sunt prinse până peste cap cu un nou grup de oameni.
-
This World Can’t Tear Me Down (Lumea asta nu mă poate distruge) – S1/ 9 iunie -> Un vechi prieten revine în cartier și Zerocalcare vrea să-l ajute să-și găsească locul în lume. Dar care este lucrul corect de făcut?
-
Tex Mex Motors – S1/ 9 iunie -> În acest serial captivant, vechiturile se transformă în bijuterii cu ajutorul mâinilor pricepute ale celor care aduc mașini din Mexic în El Paso pentru a le restaura.
-
The Surrogacy – S1/ 9 iunie
-
Glamorous – S1/ 22 iunie -> Marco Mejia e queer, iar viața sa pare să stea pe loc. Însă începe să lucreze pentru o femeie de afaceri, fost fotomodel, și va trebui să facă față unor noi probleme.
-
Let’s Get Divorced – S1/ 22 iunie -> Un serial de comedie romantică în care un supercuplu aparent fericit decide să divorțeze, iar lucrurile se complică rapid.
-
Skull Island (Insula Craniilor) – S1/ 22 iunie -> După ce naufragiază în Pacificul de Sud, un grup de exploratori înfruntă o serie de creaturi înfricoșătoare, printre care și primata uriașă care conduce insula: Kong.
-
Sleeping Dog (Câinele adormit) – S1/ 22 iunie –> Un fost detectiv care acum trăiește pe străzi încearcă să descopere adevărul după ce o nouă moarte stârnește îndoieli legate de un caz presupus rezolvat.
-
iNumber Number: Jozi Gold (iNumber Number: Aurul din Johannesburg) – S1/ 23 iunie -> Un polițist sub acoperire primește misiunea de a deconspira un jaf istoric de lingouri de aur în Johannesburg, dar se vede nevoit să aleagă între lege și conștiința lui.
-
Make Me Believe (Fă-mă să cred) – S1/ 23 iunie -> Două bunicuțe băgăcioase își păcălesc nepoții și orchestrează o întâlnire menită să reaprindă focul dragostei între tineri, dar scot la suprafață și vechi neînțelegeri.
-
The Perfect Find (Ocazia perfectă) – S1/ 23 iunie -> O editoare de modă simte că și-a pus din nou cariera în pericol după ce află că tânărul fermecător pe care l-a sărutat la o petrecere este noul ei coleg și fiul șefului.
-
Through My Window: Across the Sea (De la fereastra mea: Peste mare) – S1/ 23 iunie -> După un an la distanță, Raquel și Ares se reîntâlnesc într-o excursie fierbinte. Printre flirturi amicale și noi îndoieli, va reuși dragostea lor să răzbată?
-
Titans (Supereroi în devenire) – S4/ 25 iunie -> Drumul spre casă este pavat cu obstacole pentru Titani, care înfruntă în Metropolis un cult puternic și mortal, al cărui scop e distrugerea supereroilor și a lumii.
-
Ōoku: The Inner Chambers – S1/ 29 iunie -> Într-o lume alternativă, în care populația masculină e aproape decimată, bărbații eligibili servesc drept concubini ai femeii shogun la Ōoku. Bazat pe manga de succes.
-
The Witcher – S3, volumul 1/ 29 iunie -> În timp ce regii, elfii și demonii Continentului luptă pentru a o captura, Geralt o ascunde pe Ciri, hotărât să-și protejeze familia proaspăt reunită împotriva celor care amenință să o distrugă. Încredințată cu puterile magice ale lui Ciri, Yennefer îi conduce la fortăreața Aretuza, unde speră să descopere mai multe despre puterile neexploatate ale fetei; în schimb, ei descoperă că au aterizat într-un câmp de luptă al corupției politice, magiei neagre și a trădării. Trebuie să riposteze, să pună totul în joc sau riscă să se piardă unul pe celălalt pentru totdeauna.
-
Black Mirror – S6/ 15 iunie -> Mult așteptata revenire a antologiei întunecate și satirice, semnate de Charlie Brooker se reinventează odată cu fiecare episod. Acest al șaselea sezon al serialului Black Mirror este cel mai imprevizibil, cel mai neașteptat și cel mai greu de încadrat într-o singură categorie.
-
Celebrity – S1/ iunie -> Faimă, bani, putere. O tânără se luptă să devină următoarea celebritate din vârful piramidei fabuloase și scandaloase a influencerilor din Seul.
-
Delete – S1/ iunie -> Un bărbat și o femeie aflați într-o aventură amoroasă încearcă să înceapă o nouă viață împreună după ce găsesc un dispozitiv care poate face oamenii să dispară.
FILME
-
A Beautiful Life (O viață frumoasă) – 1 iunie -> Un tânăr pescar cu un talent ascuns este descoperit de un producător de muzică, iar acum trebuie să decidă dacă este pregătit pentru faimă și dragoste.
-
Missed Connections (În căutarea ta) – 2 iunie -> După o întâlnire de neuitat, o romantică incurabilă folosește o aplicație pentru a-l găsi pe bărbatul recent cunoscut. Dar este el cu adevărat ceea ce caută ea?
-
Rich in Love 2 (Bogați în dragoste 2) – 2 iunie -> Paula pleacă din Rio de Janeiro pentru a relua voluntariatul medical în jungla Amazonului, însă Teto pune la cale un plan prin care să o urmeze, cu consecințe haotice.
-
The Wonder Weeks (Săptămânile minune) – 9 iunie -> Trei cupluri moderne încearcă să se descurce cu relațiile și carierele solicitante, dar și să reziste în peisajul fluctuant al vieții de părinte.
-
You Do You (De capul meu) – 9 iunie -> Merve a ales o viață boemă, dar atracția nu e reciprocă. În pericol de a fi evacuată, ea se angajează și face o combinație dubioasă cu noul ei șef.
-
Extraction 2 – 16 iunie –> Chris Hemsworth revine în rolul lui Tyler Rake în EXTRACTION 2, continuarea apreciatului film de acțiune Netflix EXTRACTION. După ce a scăpat ca prin urechile acului din evenimentele din primul film, Rake se întoarce în rolul mercenarului australian care operează pe piața neagră. Îl așteaptă o nouă misiune periculoasă: să salveze familia supusă abuzurilor unui gangster nemilos din Georgia din închisoarea în care este ținută.
-
Black Clover: Sword of the Wizard King (Black Clover: Sabia Regelui Vrăjitor) – 16 iunie -> Un băiat cu inimă de leu, dar fără puteri magice, vrea să ajungă rege-vrăjitor, iar alți patru regi-vrăjitori proscriși din vremuri apuse vor să distrugă regatul Trifoi.
-
Nimona – 30 iunie -> Pentru a-și dovedi nevinovăția, un cavaler căruia i se înscenează o crimă apelează la o adolescentă metamorfă. Să fie oare aceasta monstrul pe care vrea să-l ucidă.
DOCUMENTARE
-
Arnold – 7 iunie -> Un serial documentar intim, care urmărește viața și cariera polivalentă a lui Arnold Schwarzenegger, de la campion de culturism la legendă hollywoodiană și politician.
-
Tour de France: Unchained (Turul Franței: Dezlănțuit) – 8 iunie -> Serialul urmărește mai multe echipe de ciclism care concurează în lacrimi și triumf la ediția din 2022 a celei mai dure curse din lume.
-
The Playing Card Killer (Ucigașul cu cărți de joc) – 9 iunie -> Un serial documentar în care o carte de joc lăsată la locul crimei face legătura dintre un șir de omoruri și un notoriu ucigaș în serie care a terorizat Spania în 2003.
-
Our Planet II (Planeta noastră II) – 14 iunie -> Dezleagă misterele miliardelor de animale aflate în mișcare pe Pământ, în acest serial documentar despre marile migrații de pe planeta noastră.
-
Take Care of Maya (Aveți grijă de Maya) – 19 iunie -> În acest documentar, un cuplu îndurerat din Florida se luptă cu autoritățile pentru custodia fiicei lor bolnave, după ce au fost acuzați pe nedrept de abuz.
-
Break Point (Break Point: Drumul spre Grand Slam) – partea 2/ 21 iunie -> Cei mai promițători jucători din tenis își văd visurile împlinite și speranțele zdrobite în cea de-a doua jumătate a sezonului 2022, când trec de la Wimbledon la US Open.
-
Catching Killers (Pe urmele criminalilor în serie) – S3/ 23 iunie -> Anchetatori din viața reală ne relatează povești despre ucigași cu sânge rece, eforturile disperate de a-i opri și oamenii curajoși care au reușit să-i prindă.
-
King of Clones (Regele clonelor) – 23 iunie -> De la cercetări revoluționare privind clonarea umană la un eșec scandalos, acest documentar ilustrează povestea captivantă a celui mai cunoscut om de știință din Coreea.
-
Eldorado: Everything the Nazis Hate – 28 iunie
-
Muscles & Mayhem: An Unauthorized Story of American Gladiators (Mușchi și haos: American Gladiators, povestea neoficială) – 28 iunie -> Serialul de cascadorii „American Gladiators” și-a delectat fanii în anii ’90. Acum, acest documentar explorează succesul emisiunii și modul în care aproape a eșuat.
COMEDIE
-
Amy Schumer: Emergency Contact (Amy Schumer: Contact de urgență) – 13 iunie -> Un spectacol de stand-up în care Amy Schumer povestește sincer despre epilarea cu laser pe față, sexul după naștere, dezastrul cu numele copilului și Viagra masticabil.
-
85 South: Ghetto Legends (85 South: Legendele ghetoului) – 20 iunie -> DC Young Fly, Karlous Miller și Chico Bean cuceresc scena cu podcastul lor de succes, la un eveniment unde nimeni nu e scutit de lumina zeflemitoare a reflectoarelor.
COPII ȘI FAMILIE 
-
My Little Pony: Make Your Mark (My Little Pony: Redescoperă magia) – capitolul 4/ 6 iunie -> Malefica Opaline încearcă să fure Însemnele magice ale poneilor pentru a deveni cel mai puternic Alicorn. Doar gașca celor cinci curajoase o mai poate opri acum!
-
Not Quite Narwhal (Unicorn sub apă) – S1/ 19 iunie -> Micuțul și curiosul Kelp a crezut toată viața că este narval, dar a aflat că, de fapt, el este unicorn. Acum are două lumi de explorat!
JOCURI 
- Dungeon Boss: Respawned
- Laya’s Horizon
- TRANSFORMERS Forged to Fight
- World of Goo Remastered
EPISOADE SĂPTĂMÂNALE 
- The Blacklist – marți/ S10
- Vinland Saga – marți/ S2
- Rhythm + Flow France – miercuri/ S2, 3-4 eps.
- The Ultimatum: Queer Love – miercuri/ S1, 4 eps.
- Riverdale – joi/ S7
- Outlander – sâmbătă/ S7 -> începând cu 17 iunie
FILME ȘI SERIALE (NON)NETFLIX 
- Heat – 1 iunie
- Hotel Transylvania – 1 iunie
- Hotel Transylvania 2 – 1 iunie
- Hotel Transylvania 3: Summer Vacation – 1 iunie
- Never Back Down 2: The Beatdown – 1 iunie
- Spider-Man: Homecoming – 1 iunie
- Spider-Man: Into the Spider-Verse – 1 iunie
- The Breakfast Club – 1 iunie
- The Sum of All Fears – 1 iunie
- Moonage Daydream – 7 iunie
- Assassin’s Creed – 10 iunie
- The Big Short – 10 iunie
- The Girl Next Door – 10 iunie
- Land – 11 iunie
- Kingsglaive: Final Fantasy XV – 15 iunie
- L.A. Confidential – 15 iunie
- Life or Something Like It – 15 iunie
- Random Hearts – 15 iunie
- Searching – 15 iunie
- There Will Be Blood – 15 iunie
- What Happens in Vegas – 15 iunie
- Sacrificiul – 29 iunie
- New Amsterdam – S3/ 1 iunie
Ultima șansă 
- 10 Cloverfield Lane – 1 iunie
- A Man Apart – 1 iunie
- Airplane! – 1 iunie
- Annabelle – 1 iunie
- Annabelle: Creation – 1 iunie
- Barbie & Her Sisters in a Puppy Chase – 1 iunie
- Black Sea – 1 iunie
- Don’t Breathe – 1 iunie
- Effie Gray – 1 iunie
- Bye See You – 1 iunie
- Eyes Wide Shut – 1 iunie
- G.I. Joe: The Rise of Cobra – 1 iunie
- Hannibal – 1 iunie
- Interstellar – 1 iunie
- Jackass 2.5 – 1 iunie
- Jackass: The Movie – 1 iunie
- Life – 1 iunie
- Mo – 1 iunie
- Money Monster – 1 iunie
- Monster High: Haunted – 1 iunie
- Once Upon a Time in the West – 1 iunie
- Predestination – 1 iunie
- Public Enemies – 1 iunie
- Sleepy Hollow – 1 iunie
- Sully – 1 iunie
- The Amityville Horror – 1 iunie
- The Boy Next Door – 1 iunie
- The Courier – 1 iunie
- The Edge of Seventeen – 1 iunie
- The Godfather Coda: The Death of Michael Corleone – 1 iunie
- The Incredible Hulk – 1 iunie
- The Last Castle – 1 iunie
- The Night Before – 1 iunie
- The Stanford Prison Experiment – 1 iunie
- The Witch – 1 iunie
- Bill & Ted Face the Music – 12 iunie
- Collateral – 15 iunie
- Concussion – 15 iunie
- Django Unchained – 15 iunie
- Freaky – 15 iunie
- Friday the 13th – 15 iunie
- Miracles from Heaven – 15 iunie
- The Choice – 15 iunie
- Irresistible – 26 iunie
- RuPaul’s Drag Race: Untucked! – S11/ 1 iunie
- RuPaul’s Drag Race – S11/ 1 iunie
- Teen Wolf – S1-6/ 1 iunie
———
**DATELE ȘI TITLURILE SE POT SCHIMBA**
———
Pentru mai multe comentarii şi recomandări despre proiectele şi titlurile existente în grila Netflix România, vă invităm pe grupul Netflix&Zen.
Leave a Reply to [Comunicat de presă] Noutățile lunii iunie la TV și online – TvAddicted Blog Cancel reply