Fanii Arrow şi-au luat seara trecută la revedere de la un personaj îndrăgit şi adus pe micile ecrane încă de la premiera serialului, un personaj care, ca multe altele, a avut o evoluţie mai mult sau mai puţin surprinzătoare în povestea lui Oliver Queen. Şi bineînţeles a coincis cu revenirea lui Roy Harper.
Mai precis, revenirea Arrow după o absenţă de două săptămâni nu a adus doar revenirea Nyssei ci şi plecarea Theei, Willa Holland părăsind distribuţia serialului. Conform lui Marc Guggenheim, decizia a fost în totalitate a actriţei, iar procesul de despărţire a început chiar la sfârşitul sezonului 4 când Willa a solicitat o prezenţă mai redusă în proiect. Ajuns în prezent la sezonul 6, mai mulţi actori trebuie să îşi reînnoiasca contractele iar Willa şi-a exprimat astfel dorinţa de a ieşi definitiv din distribuţie, nemaicontinuând colaborea Arrow cu cei de la The CW. Dacă am învăţat ceva din serialele cuprinse în Arrowverse, este că în orice moment un personaj poate reveni pentru unul sau două episoade.
Interviul complet al lui Marc Guggenheim pentru TvLine – aici.
Leave a Reply to Arrow, sezonul 7: Ce știm până acum? – tvaddicted blog Cancel reply