[RECENZIE] Grey’s Anatomy – 14×10 ‘Personal Jesus’

Episodul de săptămâna aceasta poartă numele de „Personal Jesus”, respectând tradiția denumirii după titlul unor melodii, oferind un indiciu despre ancorarea episodului într-o zonă mult mai spirituală decât de obicei, abordând probleme ceva mai abstracte decât în episodul precedent. Cine ar fi putut nara acest episod, dacă nu April, care a încercat mereu sî îmbine partea științifică cu cea spirituală, deși cele două se contrazic de cele mai multe ori în ideologii. Astfel, aceasta narează povestea lui Job, personajul biblic a cărui credință în Dumnezeu a fost puternic pusă la încercare atunci când „divinitatea” i-a luat totul, dar i-a oferit de două ori mai mult ulterior, în condițiile în care a rămas fidel credinței sale.

În acest sens, April a fost personajul central al poveștii din acest episod, primind patru „mesaje”, semne care, în cele din urmă, i-au pus la îndoială credința în ceea ce cunoștea până acum.

Primul semn de îndoială a venit chiar din partea lui ”bad doctor” Paul. Proaspăt ajuns în unitatea de primire urgențe a Grey Sloan Memorial ca victimă a unui accident cu fugă de la locul faptei. Meredith intră într-un soi de semi-panică, alimentată de faptul că Jo și Karev, aka Bonnie și Clyde, ar fi putut fi cumva implicați în accidentul soțului celei dintâi. Mai mai că o sună pe Annalise Keating, căci ajunge la concluzia că cei doi ar putea fi complici, însă cum s-a demonstrat că nici ei, nici Jenny nu au de-a face cu incidentul, probabil că toată lumea a pus în seama karmei accidentul. Dar cum Paul nu este genul de om care se lasă bătut nici măcar pe patul de spital, amenințările și vorbele de dulce nu lipsesc din discursul său, mai ales în situația în care și Jenny s-a întors împotriva lui. Mă aștetpam ca cineva cunoscut din universul Grey să îl accidenteze pe Paul, nu neapărat unul din cei trei, ci măcar o persoană care să fi auzit povestea și care să aibă în spate un istoric de abuzuri. Nu s-a întâmplat așa, cel puțin pentru moment, dar povestea lui Paul se încheie aici, deoarece karma lovește din nou și acesta ajunge în moarte cerebrală, urmând ca organele să îi fie donate, cea care a luat această decizie fiind nimeni alta decât Jo, care este încă soția lui.

Cel de-al doilea mesaj pentru cuvioasa April vine prin intermediul unei nașteri la care asistă și care rezultă în cele din urmă cu o serie de complicații pentru mamă, ceea ce duce la moartea acesteia. Poate că acest eveniment – comun pentru orice spital – nu ar fi avut același efect asupra ei dacă femeia în cauză nu era chiar soția lui Matthew, paramedicul pe care April l-a părăsit la altar. Față de el, April păstrează iluzia că ea și Jackson încă formează un cuplu, deși fericirea ei este șubrezită acum mai mult ca nicidoată.

Un alt semn care a determinat-o pe April să ia niște decizii cel puțin stranii pentru ideologia în care crede ea este apariția unui tânăr de 20 de ani, ușor habotnic, care s-a gândit că este o idee bună să își taie mâna dreaptă fiindcă… se masturba prea des. De apreciat însă abordarea lui April vis-a-vis de pacientul său, interpretând pentru acesta pasajele din Biblie care l-au determinat să recurgă la un astfel de gest extrem.

Al patrulea și cel din urmă mesaj pentru April este cazul unui copil de 12 ani de culoare, care a fost împușcat într-un exces de zel de către un polițist care patrula cartierul în care locuia acesta împreună cu familia lui. Discriminarea rasială și de culoare încă este un subiect de actualitate pentru americani, deci este de înțeles modul cum a fost abordat acest caz, medici precum Jackson și Miranda luând imediat atitudine față de forțele de apărare, care ar trebui în primul rând să apere și apoi să apase pe trăgaci. Nici povestea lui nu se termină cu final fericit, iar April este mai confuză și mai nervoasă ca oricând.

Nu numai că este confuză și haosul incertitudinii pune stăpânire pe ea, dar o vedem pe April în cel mai întunecat loc în care a fost vreodată. Iar urmările acestei situații sunt greu de anticipat. Ca-n viață.

-B