[RECENZIE] Grey’s Anatomy – 14×06 ‘Come On Down to My Boat, Baby’ & 14×07 ‘Who Lives, Who Dies, Who Tells Your Story’

Grey’s Anatomy a fost întotdeauna, în definitiv, un adevărat roller-coaster: un roller-coaster de emoții, de râsete, de lacrimi, de zâmbete, de momente care ne-au șocat, ne-au speriat sau la care, din contră, ne-am așteptat. Dincolo de acestea, Grey’s este un serial care a schimbat pentru totdeauna peisajul dramatic de pe micul ecran, revoluționând întru totul genul medical, fapt confirmat și dovedit de numărul impresionant de episoade: 300!

Firesc, episodul aniversar a fost o călătorie pe aleea amintirilor, pomenindu-se de toate personajele pe care le-am pierdut de-a lungul celor 14 sezoane. Evident, fiindcă nu putea să lipsească un eveniment major într-un astfel de episod – un accident de roller coaster.

Înainte de a trece la apariția dopplegang-urilor unor personaje dragi oricărui fan Grey, țin să menționez câteva dintre aspectele episodului trecut care au condus la anumite acțiuni (sexuale, bineînțeles) ale hormonalilor medici din Grey Sloan. După ce, episodul trecut, Owen s-a dat în bărci la propriu cu gașca de colegi, de data aceasta, bărcile sunt la figurat, căci sora lui Andrew  vrea să ia la rând toți prietenii și toate prietenele acestuia, motiv pentru care au ieșit aburi din locuința lui Hunt și nu doar de la pâinea prăjită, savurată atât de comic de Amelia, care ne demonstrează încă o dată – dacă mai era nevoie – că nu tumoarea e ceea ce o face genială, ci talentul și abilitățile care au defninit-o dintotdeauna. Nici fratele mai mic al Carinei nu pierde timpul, căci fantomele din trecutul său (despre care nu știm prea multe) îl bântuie, printre noii rezidenți ai spitalului numărându-se Sam, cu care acesta are o istorie îndelungată, care implică răpiri de căței.

Noii rezidenți sunt un mix interesant de culturi și personalități, de la renumitul „glasses” (Levi) la o tânără de religie musulmană, aceștia încep să repete istoria – de succes, de altfel – a medicilor consacrați din spital („regalitatea”) și scenele care s-au desfășurat pe tărgile unde toți chirurgii rezidenți își petrec pauzele mi-au adus aminte de primul episod al serialului, „A Hard Day’s Night”, care a conținut o astfel de scenă, însă cu protagoniști care fie azi sunt departe, fie câștigă premii Harper Avery.

Mă așteptam ca Meredith să nu vrea să participe la decernarea premiului Harper Avery, însă nu neapărat fiindcă a crezut că nu o să câștige, ci mai degrabă fiindcă un mediu în care este ăn centrul atenției nu este unul confortabil pentru ea.

Așadar, premiul îi revine ei, acceptat în numele ei de către Jackson, iar Meredith primește un standing ovation pe scena care i se potrivește cel mai bine: sala de operații.

De asemenea, am remarcat cu zâmbetul pe buze fericirea Mirandei la aflarea veștii, aceasta fiind mândră de faptul că unul dintre cei mai dificili, dar strălucitori medici pe care i-a educat și i-a crescut a ajuns pe culmi atât de înalte.

Accidentul de roller-coaster a adus în pragul unității de primire a urgențelor a spitalului Grey Sloan trei… dubluri. Pentru un moment, Liz, Greg și Cleo ne-au adus aminte de Izzie, George și Cristina, trei personaje care au marcat universul Seattle Grace (la acea vreme). Toate cele trei povești s-au terminat cu bine, spre surprinderea mea, însă nu am putut să nu remarc părerile de rău pe care încă le mai are Miranda vis-a-vis de moartea lui O’Malley.

Mi-a plăcut în mod deosebit că au fost pomeniți Derek, Lexie, chiar și Burke, însă totul a culminat cu venirea Sofiei și cu stop-cadrul cu poza lui Mark Sloan, un personaj care a adus multă vreme o atmosferă ludică în spital și care a fost comemorat cum nu se putea mai bine de către Arizona.

Ce mai poți spune despre un serial care a ajuns la 300 de episoade, schimbând vieți și scriind istorie?

-B