O amintire este ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut?
Fiind un serial cu peste 300 de episoade, scenariștii Grey își permit să experimenteze diferite medii și o diversitate de cazuri, însă nu cred că am avut parte, până acum, de un episod pe frontul de război, deși avem personaje „veterane”, care au activat pe fronturile din Orient.
Într-un episod concentrat asupra lui Megan, a lui Nathan și a lui Owen, canalizând trecutul, prezentul și viitorul acestor personaje, am constatat că au fost multe evenimentele care au precedat dispariția surorii lui Hunt, împletind o călătorie către Los Angeles cu misiunile soldaților americani – în speță, echipa de medici – din Baghdad.
Într-o înșiruire de amintiri mai mult sau mai puțin dureroase, aflăm povestea lui Megan, cum aceasta s-a făcut remarcată printre medicii militari de pe front, cum Owen i-a împiedicat șansele de a avansa în grad tocmai pentru a o proteja și cum o singură excepție de la protocol i-a schimbat viața pentru totdeauna. Cea din urmă excepție este dovada faptului că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, mai ales când intențiile astea vin de la una dintre puținele persoane care te vor iubi necondiționat toată viața. Totuși, în cele din urmă, nu mi se pare fair-play, în special când Megan era la vârsta la care putea să ia și de una singură o astfel de decizie, fără să fie nevoie de intervențiile superiorului ei ierarhic, în speță fratele său.
Pe lista de descoperiri la care nu ne așteptam este cât de fideli au fost, de fapt Megan și Nathan unul celuilalt. Încercând să repare greșeli și să ascundă infidelități, cei doi ajung la stadiul de logodiți… din greșeală, într-un mediu ostil și în condițiile în care relația lor nu era pregătită pentru un astfel de pas. De altfel, timp de zece ani, a fost chiar ultimul, fiindcă Megan a fost răpită la scurt timp de la aflarea veștii că a fost înșelată.
Un deceniu mai târziu, aceasta se hotărăște să o ia de la capăt, cu același Nathan, dar într-un altfel de mediu, unde greșelile trecutului sunt iertate, unde amintirile nu mai dor și unde a apărut și Farouk, băiatul pe care l-a adoptat sora lui Owen în perioada când a fost dată dispărută. Urmărind călătoria lui Owen și a lui Megan, realizăm că cel dintâi nu s-a schimbat aproape deloc, în continuare încercând să influențeze deciziile surorii sale, însă cumva este de înțeles să vrea să o aibă aproape după câte s-au întâmplat.
Ce a fost însă cu totul și cu totul revelator pentru Owen este cât de fericit este el, de fapt. Drumul până la Los Angeles și înapoi, precum și conversația pe care a avut-o cu Megan l-au determinat să ia o decizie cu referire la relația cu Amelia.
A fost, practic, un episod al trecutului – prin prisma amintirilor lui Megan legate de perioada care a precedat răpirea sa, al prezentului – road trip! – și al viitorului – înfățișat ca un nou început pentru Owen, Amelia, Megan și Nathan. Evident, a fost și un episod al sfârșiturilor: finalul epopeii lui Megan, al relației dintre Amelia și Owen și, de ce nu, al relației dintre Nathan și Meredith, care au încheiat printr-un simplu și elegant „mulțumesc”.
-B
PS: Fani One Tree Hill (și știu că sunt câțiva pe aici), Bethany Joy Lenz o să își facă apariția în Grey! Stay tuned!
Leave a Reply to Cristina Scorpya Cancel reply