FOX ia o decizie pentru ‘24:Legacy’, ‘Prison Break şi ‘Scream Queens’

Cu începerea oficială a UpFronturilor, înainte de lansarea propriu-zisă a grilei de toamnă, cei de la Fox au făcut publice şi ultimele anunţuri în vederea serialelor Scream Queens, 24: Legacy şi Prison Break.

Veşti deloc surprinzătoare dacă luam în calcul că producţia lui Ryan Murphy şi-a terminat de rulat sezonul secund încă din decembrie, actorii fiind deja angrenaţi în alte proiecte noi (ex. Lea Michele, The Mayor), sau de faptul că atât rebootul 24 cât şi revival-ul Prison Break au fost promovate ca miniserii/evenimente special (de dragul vremurilor bune).

În ciuda unei distributii reîmprospătate cu nume sonore din industrie, Scream Queens nu a reuşit să înregistreze ratingurile necesare în vederea unei reveniri în noul sezon 2017/18.

Cât despre colaborarea Fox cu Ryan Murphy, aceasta nu s-a încheiat o dată cu anulare Scream Queens, zilele trecute, reprezentanţii postului de televiziune dând undă verde unui proiect semnat de acesta şi anume drama 911 – detalii într-un material viitor.

Cu anularea clară a Scream Queens ajungem la cele două nume celebre din portofoliul FOX şi anume, nou relansatele anului 2016/17, Prison Break şi 24 (Legacy).
Conform declaraţiilor celor doi CEO Fox, Dana Walden şi Gary Newman, povestea lui Michael Scofield şi a lui Eric Carter a ajuns la final doar pentru moment, mai precis, după precedentul deja creat cu X-Files, cele două pot reveni într-un viitor apropiat cu noi episoade, pentru moment totul ţinând de programul încărcat al protagoniştilor. X-Files a difuzat o miniserie scurtă de şase episoade, a luat pauză de un an (şi puţin), iar acum că lucrurile s-au mai aranjat pentru unii, pentru alţii, telespectatorii au deja o nouă întâlnire programată cu Duchovny şi Anderson în 2018 – mai multe informaţii, aici.

Pe scurt, pentru Legacy şi Prison Break spunem mai degrabă la revedere dar nu adio.


Descriere 24:Legacy: Cu Jack Bauer pensionat, Legacy îl are ca protagonist pe Eric Carter, un militar decorat reîntors acasă, neştiind că problemele misiunii sale au trecut graniţa o dată cu el. Pentru a-şi salva viaţa şi a opri ceea ce poate deveni cu uşurinţă cel mai grav atentat terorist de pe pământ american, Carter va cere ajutorul echipei de la CTU (Counter Terrorist Unit). Evenimentele au loc la trei ani de la ‘Live Another Day’, acţiunea fiind plasată în Washington, DC.

Descriere Prison Break: Miniserie eveniment care îi readuce pe micile ecrane pe Michael Scofield şi Lincoln Burrows, încă o dată ajunşi într-o situaţie dificilă şi aparent fără de ieşire, din care doar împreună vor putea supravieţui. Alături de cei doi fraţi îşi vor face apariţia şi alte personaje cunoscute publicului, precum Sarah, T-Bag, Sucre ş.a..

Descriere Scream Queens: Creatorul Glee şi America Horror Story aduce pe micile ecrane un nou gen care îmbină comedia cu elemente horror, totul în cel mai nou proiect semnat Ryan Murphy. Scream Queens este structurat pe formatul antologic deja cunoscut, fiecare sezon urmând să aibă în centru o nouă poveste şi noi personaje. Pentru primul sezon, Murphy a plasat acţiunea în campusul universităţii Wallace, zguduit de o serie de crime ce par a avea legătură cu un eveniment macabru petrecut cu 20 de ani în urmă, vizată fiind casa şi membrii frăţiei Kappa Kappa Tau.
Din toamna 2016, povestea noului sezon va fi mutată într-un spital, subiectul urmând să se axeze pe o serie de cazuri bizare ce se petrec în interiorul clădirii.


Comments

3 responses to “FOX ia o decizie pentru ‘24:Legacy’, ‘Prison Break şi ‘Scream Queens’”

  1. […] Rosewood, Scream Queens, Sleepy Hollow, Shots Fired, Son of Zorn – ştiri complete aici: 1, 2, 3, 4, 5, 6 Finalizate: Bones Cu posibilitatea de a reveni: 24: Legacy, Prison Break – […]

  2. […] de la Fox par a se fi răzgândit cu privire la soarta lui Carter, astfel că la nicio lună de la declaraţiile conform cărora serialul, asemeni lui Prison Break poate reveni oricând în functie de […]

  3. […] După ce în luna mai revival-ul Prison Break şi noul proiect al francizei 24 rămăseseră cu un statut incert, o decizie asteptând să fie luată, în vară s-a revenit asupra Legacy fiind comunicată […]

Leave a Reply to UpFronts 2017: FOX – informaţii, proiecte & seriale, materiale promoţionale, orar – tvaddicted blog Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *