După decizia privind anularea 2 Broke Girls (aici) chiar nu ar mai trebui să ne surprinsă că cei de la CBS au hotărât să nu mai continue cu The Great Indoors. Sau mai bine zis, după ce au reînnoit în urmă cu câteva săptâmâni cele 18 proiecte, inclusiv celelalte comedii nou lansate în sezonul 2016/17, era doar o problemă de timp până la apariţia unui astfel de anunţ. Se pare totuşi că au aşteptat finalul de sezon pentru a lăsa fanii să se bucure liniştit de un un ultim episod cu Jack & CO.
În ciuda intervalului său orar şi având The Big Bang Theory ca lead-in, The Great Indoors nu a reuşit să se ridice la ratingul standard vizat de CBS. Nici cele două episoade difuzate ca test în zilele de luni nu l-au ajutat, acestea reuşind să înregistreze cifre chiar şi mai mici decât în mod normal.
Descriere: Noua comedie CBS îl are ca protagonist pe Jack, un reporter de teren care a călătorit în nenumărate locuri, întreaga sa viaţă fiind o aventură. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe când şeful său îl transferă la departamentul digital al revistei, Jack descoperind aici o cu totul altă lume şi o imagine a realităţii cotidiene, noul său colectiv fiind compus din câţiva millenials care scriu de minunaţiile lumii exterioare fără să intre cu adevărat în contact cu natura, viaţa lor limitându-se doar la mediul online.
Episodul final al sezonului şi implicit al serialului ca urmare a deciziei de anulare, a fost difuzat de CBS pe 8 mai. – 1×22 ‘The Company Retreat’
Leave a Reply to ‘Elementary’ primeşte un nou sezon (Updated) – tvaddicted blog Cancel reply