RECENZIE: Grey’s Anatomy – 13×17 ‘Til I Hear It From You’

Unele lucruri in viață nu pot fi luate înapoi. Mereu există ceva care ar fi putut să iasă altfel, mai bine (sau mai rău, dar nu ne gândim niciodată la asta), mai frumos, mai memorabil. Însă viața nu e așa.

Raportându-ne la episodul semi-aniversar (se împlinesc 12 ani de la premiera serialului!), tensiunea din spitalul Grey Sloan Memorial pare a crește cu fiecare episod, iar scânteile dintre medicii pro-Minnick și cei anti-schimbare se transformă încet, dar sigur, într-un incendiu în toată regula.

Revine în atenția noastră mama lui Maggie, care revine la Jackson pentru implantul mamar, realizat ulterior unei mastectomii totale, decizie luată de medic și pacient în urma unui diagnostic nemilos și nedrept: cancer la sân.

Despre situația mamei sale, Maggie nu are nici cea mai vagă idee, însă secretul nu poate fi ținut prea mult timp (nu acest tip de secret, cel puțin) și, la insistențele lui Jackson, mama Maggie o pune la curent pe fiica sa, care este devastată de veste, așteptând cu nerăbdare rezultatul intervenției și simținud-se vinovată pentru că a judecat-o pe mama sa, crezând că apelează la implant doar pentru a arăta mai bine.

Între Meredith și Riggs este un du-te–vino continuu – aș fi vrut să mă pronunț cumva, însă ținând cont de faptul că vorbim despre un triunghi amoros și de faptul că este și Maggie implicată în povestea asta, sunt convins că vor fi multe intrigi de exploatat, iar drumul celor doi nu va fi unul lin. Ce este cert e că, pentru început, o întâlnire va avea loc. Rămâne de văzut ce va urma.

Aveam o presimțire că va fi ceva între Jo și DeLuca. Evident, și aici vorbim despre un triunghi amoros, căci Shonda se pricepe bine în a le crea și a le dezvolta (să nu uităm că și Meredith a fost parte dintr-unul la începutul acestui serial, și că a stat la baza intrigii acestuia în primele sezoane).

În acest caz, însă, povestea este mai complicată, căci Jo este complet imprevizibilă, Alex are o istorie de agresiune fizică față de Andrew, iar DeLuca… să zicem că este un băiat prea bun pentru cea dintâi. Nu am văzut chimie între ei, nu mi se pare că s-ar potrivi, însă după cum bine știm, misterioase sunt căile Shondei.

Cum episodul a fost centrat pe cupluri, i-a readus în centrul atenției și pe Owen și Amelia, care par a se distanța tot mai mult, ceea ce este frustrant și supărător. Nu înțeleg de unde provine bariera aceasta de comunicare de care se lovește sora lui Derek, de ce nu poate să vadă în Owen un confident, un prieten, un partener, o persoană cu care să își petreacă restul vieții împreună, când Hunt poate fi cu ușurință toate acestea la un loc? Amândoi au avut de suferit, amândoi au o istorie în spate care este extrem de grea, dar cred că o știm cu toții: orice necaz e mai ușor de suportat și de dus în doi.

Cel mai nou potențial cuplu al spitalului, Arizona și Eliza, încă își țin atracția una față de cealaltă în secret, însă începe să iasă la suprafață, căci, așa cum bine a punctat Miranda, Arizona a transformat toată povestea cu Minnick într-una personală, pe când Bailey s-a limitat la statutul ei profesional. Faptul că se simte atrasă de Eliza este văzut de Webber ca o trădare, lucru cunoscut de Arizona, însă toți cei implicați în această poveste trebuie să știe să facă diferența între profesional și personal, începând chiar cu Robbins.

Așadar, ce rămâne de făcut? Ne plângem, ne lamentăm și ne gândim la „cum ar fi fost dacă…?” sau ne ridicăm de unde suntem și mergem mai departe?

-B