RECENZIE: Grey’s Anatomy – 13×15 ‘Civil War’ & 13×16 ‘Who Is He (And What Is He to You)?’

Previously on Japril – The Movie…

Nu nu, Jackson și April încă nu au parte de propriul lor spin-off, însă Shonda ne mai oferă un episod de tip standalone, fără legături directe cu ceea ce se întâmplă în universul spitalului Grey Sloan Memorial, căci și de această dată ieșim din peisajul Seattle-ului și ajungem în Montana, unde există un alt spital al Fundației Avery, care poartă și numele strălucitei familii de medici.

Mai mult, acest episod este folosit drept pretext pentru a dezvolta relația dintre Jackson și April – nu neapărat din cauza faptului că era nevoie de un astfel de eveniment, dar, cumva, protagonistul episodului nu a fost decât Jackson, căci acesta are de-a face cu fantomele trecutului.

Până a ajunge în Montana, însă, ne oprim la Seattle, căci în episodul precedent au avut loc câteva schimbări care denotă un început de acceptare a schimbării atât de înfricoșătoare, care, după cum am mai zis, poartă numele de Minnick. Dincolo de un love interest pentru Arizona, se pare că aceasta, aducând un suflu nou în Sloan Grey Memorial, nu numai că vrea să schimbe mentalități și moduri de educare, dar ostilitatea cu care a fost primită în primă fază este la un nivel minim, chiar și medicii primari începând, cu pași mici, dar siguri, să se alinieze la schimbare. Singurul care încă nu s-a conformat noului sistem și care încă îl respinge cu o ostilitate ieșită din comun – cel puțin pentru el – este chiar Jackson, mai degrabă din dorința de a-i arăta mamei sale că nu i se cuvine absolut tot, că și el este tot un Avery și că are un cuvânt de spus în deciziile care țin de managementul spitalului. Este un comportament care frizează rebeliunea și concentrează cumva conflictul între generații, între mamă și fiu, însă la un alt nivel. Pe de o parte, este de înțeles atitudinea pe care o adoptă Jackson, fiindcă este frustrant să trăiești o viață cu un nume cu o încărcătură impresionantă pe umeri, însă pe de alte parte, această atitudine bate înspre puerilitate, înspre a face tot posibilul să faci exact pe dos față de cum îți dictează un părinte.

Că tot veni vorba de părinții lui Avery, în episodul standalone facem cunoștință cu Robert Avery, tatăl lui Jackson și fostul soț al lui Catherine, cândva medic renumit, actualmente proprietarul unei cafenele și barmanul acesteia. Jackson, din dorința de a se reconecta măcar pentru o zi cu acesta, a acceptat intervenția chirurgicală la distanță, fapt de care April și-a dat seama din clipa în care l-a văzut pe Robert, declanșând un mic conflict exterior între aceștia, conflict care probabil nu ar fi existat dacă Meredith ar fi venit în locul acesteia, așa cum era stabilit inițial. Mama Avery a tras, însă, niște sfori, și i-a pus pe cei doi la bordul avionului familiei.

Cazul medical este unul extrem de dificil și medicii Grey Sloan Memorial s-au descurcat exemplar, găsind metode revoluționare de a reda vocea unei fetițe și de a readuce speranța unor părinți care și-o pierduseră demult. Poate că Jackson și April nu sunt în mod oficial un cuplu, dar cert este că se cunosc suficient destul de bine (și au o istorie cel puțin interesantă prin hoteluri, după cum bine a punctat Jackson) astfel încât să știe fără să se complice prea mult de ce anume are nevoie celălalt, motiv pentru care April este cea care îl determină pe tatăl copilului ei să abordeze diferit relația care există (sau nu) între el și Robert. Și, astfel, Jackson are parte de closure, reușește cumva să închidă un capitol deschis parcă de prea mult timp și care, poate nu în aparență, dar cu siguranță în esență, îl bântuie de ceva timp.

După cum se văd lucrurile, a fost nevoie de această experiență pentru Avery să poată privi altfel schimbările care au loc în jurul lui, iar faptul că i-a mulțumit mamei sale la sfârșitul călătoriei este, poate, un semn – nu că va ceda presiunilor ei, ci că va învăța să se adapteze mai bine unei situații asupra căreia nu are decât o foarte mică posibilitate de control.

De fapt, ce ai putea să faci atunci când schimbarea are loc în jurul tău, fără voia ta și fără a o putea controla? Câteodată, viața te va pune la încercare într-un mod extrem de frustrant: te va obliga să faci față unor schimbări pe care nu le poți controla, dar care te influențează în mod direct. Adaptabilitatea deontă inteligență, iar omul este construit în așa fel încât să se poată adapta oricăror situații – neprevăzute sau nu – însă din punct de vedere mental, este o răsturnare întru totul a zonei de confort pe care fiecare din noi ne-o creăm. Deci, ce poți să faci? Să te opui cu îndârjire și să suferi pe parcursul procesului sau să accepți, să te adaptezi și să îți creezi o nouă zonă de confort?

-B