RECENZIE: Grey’s Anatomy – 13×06 ‘Roar’

Oamenii sunt cea mai ipocrită specie de pe planeta asta. Ne place să credem că trăim în prezent, că nu lăsăm trecutul să ne influențeze în niciun fel deciziile și direcțiile în care ne conturăm viața, că trecutul e în trecut și că nu are cum să ne afecteze, că viitorul încă nu e aici și că este mult prea incert ca să poată fi considerat un factor de influență asupra prezentului. Dar câți din noi facem cu adevărat asta?

Și uite așa, un personaj care nu a fost pe placul nimănui vreodată revine în Grey Sloan Memorial, pregătită să facă față tuturor bârfelor și discuțiilor care au luat naștere și care vor exista mult timp de acum încolo printre rândurile medicilor, în special celo rezidenți: Leah Murphy. Acea Leah Murphy care a întors spitalul cu fundul în sus atunci în perioada scurtă cât a profesat, și care a mai și plecat cu cântec, la insistențele lui Webber. Aceasta s-a întors acum datorită lui Maggie Pierce, pe care o adoră, pe care o consideră un mentor și un idol, alegăndu-și ca și specialitate cardio, spre surprinderea tuturor. Tot Webber este responsabil și de întoarcerea ei, căci el este cel care i-a acordat o a doua șansă.

Acum, și șansele cu numărul 2 se acordă în anumite condiții. Ce-i drept, toți medicii pe care îi admirăm și pe care îi urmărim cu interes de fiecare dată au primit câte o „a doua șansă”, poate chiar și mai mult de atât. Deci, funcționând după acest principiu, de ce nu ar merita și Leah o astfel de șansă? La urma urmei, oamenii se pot perfecționa, se pot îmbunătăți, dar oare chiar se pot schimba cu adevărat? Sau doar își dezvălui adevărata personalitate?

Prietenia dintre Alex și Meredith a fost pusă din nou în evidență într-un mod foarte frumos în acest episod, într-o perioadă în care Karev trece prin niște încercări care sunt greu de suportat singur. În cele din urmă, e mai bine să mergi pe întuneric cu cineva de mână, decât pe lumină singur. Și, din nou, ni s-a arătat cum talentul lui Alex poate salva vieți, chiar dacă modul cum își impune ideile nu este tocmai avantajos pentru el, în momentul de față. Mi-a plăcut și faptul că Miranda i-a luat apărarea, căci, deși este încă nervoasă pe el și pe situația în care se află acesta, este, totuși, mentorul lui, l-a crescut, l-a educat și s-a implicat și personal, fiindcă, după cum zicea și Bailey, este imposibil să nu existe implicare afectivă atunci când îți oferi cunoștințele unei persoane care se vrea a fi succesorul tău profesional.

Surprinzător, Amelia a găsit un bun ascultător în Alex, împărtășind cu el faptul că a fost mamă pentru mai puțin de o oră. Este un lucru pe care nu îl știe aproape nimeni despre ea, iar cazul medical al episodului a fost cel care i-a declanșat această amintire. Am mai spus despre sora lui Derek că este un personaj greu încercat de viață (a se citi „Shonda”) și care încă nu are parte de fericire în adevăratul sens al cuvântului, căci dubiile și semnele de întrebare cu privire la un posibil copil o neliniștesc și o fac să se îndoiască de ceea ce își dorește cu adevărat – de la viață și de la Owen.

De altfel, dacă privim episodul din punctul de vedere al accidentului, este de-a dreptul trist și revoltător. Iar cuvintele mamei, adresate soțului ei după aflarea veștii că fiul lor nu a supraviețuit, sunt de-a dreptul tulburătoare și lovesc dur.

Câți din noi trăim cu adevărat în prezent? Câți din noi nu judecăm o persoană după ce aflăm trecutul acestuia? Câți din noi suntem dispuși să facem parte din viitorul cuiva, după ce aflăm planurile acelei persoane? Câți din noi trăim, cu tot sufletul, acum?

-B