De ce, uneori, e atât de greu să te ridici după ce ai căzut?
Cred că nu există fan Grey care să nu aibă la suflet personajul lui Alex Karev. Este și greu să nu îți placă un personaj pe care l-ai văzut crescând din punct de vedere profesional, pe care l-ai urmărit din episodul 1 al sezonului 1 al serialului și despre care consideri că, în cele din urmă, după toate prin care a trecut, are dreptul la fericire. Ei bine, viața nu e chiar așa cum ne-o plănuim noi. Dacă acum câteva episoade, Alex era un chirurg pediatru excepțional, o serie de decizii neinspirate au atras după sine consecințe neplăcute asupra acestuia și a carierei acestuia. Cumva, talentul lui Karev se irosește în clinică. Da, este un gest de binefacere cel pe care l-a făcut Miranda pentru fostul ei elev și faptul că ajută pacienți care au nevoie de intervenții medicale minore nu poate fi condamnat, însă nu se poate spune că este de nivelul lui Alex.
Mai mult, din dorința de a lăsa în urmă scandalul dintre DeLuca și Karev, Bailey a decis că este interzis să fie discutat cazul între pereții spitalului, atât pentru cei doi, cât și pentru Jo. Nu știu dacă este cea mai inspirată soluție, căci tensiunile adunate pot refula la un moment dat, dar asta va decide ulterior timpul.
Într-un fel, zâmbetul lui Alex de la sfârșitul episodului, după ce a rezolvat cazul domnișoarei pe care o credea alcoolică și care, de fapt, suferă de o boală rară – drept dovadă că Alex are talentul de a descoperi și de a rezolva cazuri mult mai dificile decât ceea ce face acum – nedorind să obțină și credit pentru descoperirea pe care a făcut-o, denotă faptul că speranța nu a murit și că vor veni și timpuri mai bune.
Îndreptându-mi atenția către proaspeții părinți Jackson și April, care acum și locuiesc împreună, se pare că somnul este un lux pentru aceștia, lucru specific tuturor părinților care au de-a face cu un nou-născut. Jackson este suficient de obosit încât să adoarmă în picioare, iar April vine la control cu 6 ore mai devreme, numai ca să mai prindă niște ore de somn în renumitele paturi din camera de gardă.
Un alt cuplu care trebuie să se obișnuiască cu coabitarea este Amelia-Owen. Stolurile Ameliei au revenit și panica o cuprinde pe aceasta când realizează că nu știe foarte multe lucruri despre soțul ei, de la chestii minore, până la lucruri care îl definesc ca om. M-a impresionat faptul că, în cele din urmă, și-au dezvăluit reciproc și cele mai înfricoșătoare experiențe trecute – lucru ce mă face să cred că este un cuplu menit să reziste timpului și încercărilor pe care le aduce cu sine viața în doi.
Triunghiul amoros din spitalul Grey Sloan încă este prezent, dând naștere unui moment ușor penibil, în urma căruia Nathan este cumva forțat de împrejurări să îi spună lui Maggie că sunt „prieteni”, după ce aceasta l-a surprins stând de vorbă cu Meredith. Situația în care se află cei trei nu este una deloc plăcută – ba chiar mi se pare că triunghiul devine treptat o bombă cu ceas, care va exploda și car va produce pagube destul de urâte, dacă nu este ținută sub control și dezamorsată în timp util.
Cât despre cazul medical al episodului, cred că este încă o dovadă că, dacă două persoane sunt menite să fie împreună, acestea vor fi indiferent de circumstanțe, căci destinul va face în așa fel încât să îi apropie și mai mult după orice greutate pe care o întâmpină.
Așadar, de ce este atât de greu să te ridici după ce ai căzut? Oare fiindcă știi, din experiențele trecute, că poate te așteaptă o nouă căzătură, și mai dură? De cele mai multe ori însă, uităm că, după o căzătură, există și posibilitatea de „mai bine”.
-B
Leave a Reply to bgdi Cancel reply