RECENZIE: Once Upon A Time – 6×01 ‘The Savior’

ouat_6x01_1Once upon a time…
…and they lived happily ever after.

Speranţă. Dacă ar trebui să descriu acest episod într-un singur cuvânt, nu aş evita în a spune că această premieră a fost scrisă în jurul ideii de noi începuturi şi cum altfel poţi înfrunta necunoscutul dacă nu plin de credinţa că totul va fi bine, speranţă puternic reflectată în dorinţa personajelor de a-şi reclădi viaţa, de a-şi da o nouă şansă la fericire ori chiar de a găsi o altă cale de a avea sfârşitul de poveste meritat. Fie că vorbim de Regina, Zelena, Belle, Rumple ori Hook, toţi doresc să arate că au învăţat ceva important din ultimele aventuri, iar evenimentele tragice nu au fost în zadar, făcându-i să realizeze importanţa unei noi zile petrecute în compania familiei şi a celor iubiţi.

O premieră uşoară care a ţesut intrigi pentru episoadele viitoare şi ne-a dezvăluit că după ani este momentul să aflăm îm sfârşit mai multe despre legenda, povestea, mitul salvatorului, începutul episodului arătându-ne că Emma nu este singura care poartă această povară pe umeri, însuşi Aladdin fiind un astfel de erou al cărui destin a fost să îi salveze necondiţionat pe cei din jurul său. Chiar dacă am primit doar trei minute cu acesta, a fost suficient pentru carismaticul hoţ de altădată să devină un personaj de interes pentru noul sezon, destinul şi parcursul vieţii sale putând deveni un ghid pentru salvarea  Emmei, în ciuda predicţiilor făcute de Oracol. Indiferent de ce cale vei alege, destinaţia va fi aceeaşi şi tocmai menirea existenţei tale îţi va aduce pieriea. Nu tocmai cuvintele aşteptate şi cu atât mai puţin o încurajare pentru un nou început, mai ales că ultima parte a sezonului 5 ne-a arătat o Emma dispusă să îşi dea o şansă la fericirea adevărată, trecând peste toate traumele suferite şi acceptând în cele din urmă un viitor alături de Hook, iubirea celor doi fiind suficient de puternică pentru a-l impresiona chiar şi pe Zeus.

ouat_6x01_2În lipsa dozei obişnuite de acţiune, 6×01 a avut grijă a ne arăta puţin din fiecare personaj şi noul drum pe care îl vor avea de parcurs în acest sezon, împreună dar şi individual, însă o surpriză cu adevărat plăcută a fost discuţia sinceră dintre Alba ca Zăpada şi Regina, un moment aşteptat de mai bine de trei ani de fanii serialului şi o scenă cu adevărat autentică din partea celor două personaje, fără povara lumii pe umeri, fără ameninţări ori planuri ascunse. Doar o fiică şi mama sa vitregă, încurajându-se şi sprijinindu-se una pe alta.

În ciuda tragediei evenimentelor din sezonul trecut, personajele au reuşit într-o mai mică sau mai mare măsură să treacă peste cele întâmplate, fericirea urmând a le fi întreruptă de relocarea Tărâmului Poveştilor Nespuse în Storybrooke, maleficul Hyde făcând cunoscut echipei de supereroi a oraşului că Rumple l-a împroprietărit, putând face de acum tot ceea ce doreşte în această oază magică din Maine. Noi personaje au fost aduse şi toate acestea vor trebui să îşi împlinească destinul cu toate că nu trece nemenţionat faptul că nimic nu este mai periculos ca o poveste nespusă, semn că această mutare a lui Hyde nu a fost una deloc întâmplătoare, încrederea şi superioritatea sa dând dovadă că întemniţarea nu este neapărat şi sfârşitul său.

ouat_6x01_3Dacă sezonul trecut am văzut-o pe Belle umblând după ea cu trandafirul magic pentru a vedea exact starea soţului său, iată că de această dată a venit momentul ca Rumple să fie cel care o poartă pe Frumoasa sa în varianta de buzunar, Belle fiind încă captivă pe Tărâmul Viselor. La schimb pentru Storybrooke, Gold a primit o hartă care îl conduce la templul lui Morfeu, zeul viselor şi aparent singura fiinţă care îl poate ajuta să îşi salveze familia fără sărutul iubirii adevărate. După cum am fost obişnuiţi, în Once Upon a Time totul vine cu un pret, fiecare erou având de trecut o serie de obstacole, de această dată fiind rândul lui Belle care reuşeşte să se salveze singură din acest blestem, secretele şi dorinţa de putere ajungându-l din urmă şi făcându-l pe Rumple să piardă tot ce are mai de preţ pe această lume. Cu siguranţă nu este el genul de om care să accepte înfrângerea atât de uşor, însă dacă va dori cu adevărat o şansă la fericire şi de a fi împreună cu soţia şi fiul său, are de parcurs un drum al izbăvirii anevoios, nu o dată alegând să o mintă pe Belle în ideea propriei versiuni distorsionate a binelui suprem.

Dominaţia lui Hyde este rapid stopată iar noii vizitatori dn Storybrooke par a fi o problemă pentru o altă zi, însă în timp ce Regina încearcă să se acomodeze cu Zelena, problemele par a o găsi încă o dată pe Emma, titlul de salvatoare cu care a fost promovat personajul încă de la primul episod, cerându-şi în sfârşit tributul. Anii de lupte şi de acte curajoase, călătoriile pe alte meleaguri şi înfrângerea Celor Întunecaţi, a dragonilor, a reginelor cu inimă de gheaţă, a zeilor şi a altor alţi antagonişti puternici par a fi cei care îi vor aduce pieirea, sfârşitul său fiind deja scris.

După cum ne-am obişnuit deja cu felul său de a gândi, nici de această dată Swan nu doreşte să îşi îngrijoreze familia, alegând să ceară informaţii de la singura persoană care pare a-i fi observat vulnerabilitatea, Hyde dezvăluindu-se a fi personajul care de-a lungul anilor a cunoscut numeroşi Salvatori, din păcate toţi cu aceeaşi soartă tristă. În timp ce destinul acestor eroi este să aducă fericirea celor din jur, ei par a fi blestemaţi şi lipsiţi de posibilitatea propriului final de poveste, viaţa fiindu-le curmată de nemesis-ul lor, aflând cu această ocazie că fiecare are propriul duşman care în cele din urmă îl va înfrânge. În ciuda predicţiilor Oracolului şi a celor divulgate de alter ego-ul malefic al lui Jekyl, consider totuşi că putem sta liniştiţi în ceea ce o priveşte pe Emma, toate întâmplările şi încercările prin care a trecut demonstrând că nu este tocmai eroul obişnuit, principala sa putere venind din sprijinul necondiţionat al celor din jur. De menţionat este totuşi că va fi interesant să vedem cine este acest nemesis al său, din imaginile prezentate de Oracol lipsind Regina.

ouat_6x01_4Şi pentru că am adus vorba de alter ego malefic, Împărăteasa cea Rea nu a întârziat să îşi facă apariţia, semn că zilele Reginei de linişte şi pace sunt deja numărate. O nouă provocare cu adevărat periculoasă pentru aceasta din moment ce Împărăteasa îi cunoaşte toate vulnerabilităţile, însă Belle nu este singura supusă unui test în acest episod, Zelena găsindu-se în faţa unei decizii cu adevărat importante. În ciuda divergenţelor cu sora sa, se va lăsa ea oare din nou pradă invidiei riscând să piardă definitiv tot ce a câştigat cu greu în ultima perioada, sau va continua să meargă pe acest drum al izbăvirii pe care a pornit? Un personaj destul de instabil care trece rapid de la o stare la alta, scurtele sale apariţii din acest episod au arătat că Zelena doreşte a deveni o persoană mai bună şi chiar dacă cel pe care l-a iubit a fost monstrul care încă o dată i-a privat sora de fericire, la sfârşitul zilei şi ea a pierdut pe cineva drag, ba chiar a fost dispusă să îşi sacrifice dragostea (denaturată şi specifică pentru Wicked Witch) pentru binele familiei.

ouat_6x01_5Decizii, alianţe, provocări şi noi începuturi pentru personaje, acest sezon promite a fi unul special, protagoniştii noştri urmând a ieşi din zona de confort pentru a-şi înfrunta propriul destin şi a putea face faţă acestor noi ameninţări care s-au abătut şi vor continua să vină în Storybrooke.

Până data viitoare vă las în compania materialelor promoţionale pentru 6×02 ‘A Bitter Draught’, iar dacă doriţi să aflaţi mai multe despre acţiunea şi noile personaje care urmează să îşi facă apariţia în acest sezon, aveţi mai multe informaţii aici.

Pe săptămâna viitoare!

-Raisa-


Comments

2 responses to “RECENZIE: Once Upon A Time – 6×01 ‘The Savior’”

  1. iustina88 Avatar
    iustina88

    In primul rand, multumiri pentru recenzie. Ai punctat cat se poate de bine fiecare moment din episod!
    Momentul dintre Snow si Regina a fost preferatul meu. Stii ca MM nu imi era la inima pana acum, dar dupa momentul asta parca a început sa-mi placa. 😁
    Rumple isi merita cu varf si indesat soarta. Poate de aceasta data isi va da seama ca iubirea si minciuna nu fac casa buna si singura modalitate prin care o poate recastiga pe Belle este onestitatea.

    Noile personaje nu-mi spun nimic inca, iar Zelena cred ca o sa strice ce a cladit. Alter-ego-ul Reginei sigur nu si-a pierdut indemanarea…

    PS trebuie sa recunosc ca imi place de mr Hyde. Villainii sunt slabiciunea mea! :))

  2. Cu placere si ma bucur ca mai am cu cine discuta despre OUAT. 🙂

    Pentru moment nici nu am putut exact empatiza ori sa ne facem o idee de noile personaje din cauza ca nu ne-au fost prezentate. Am vazut ca in 6×02 apare Contele de Monte Cristo. :d
    Imi place revenirea lui Archie chiar daca Emma il foloseste ca paravan pentru vizitele la Hyde. Ce nu imi place este ca personjul lui Swan in loc sa progreseze, regreseaza cu stil – dupa ce sez trecut am putut vedea o evolutie prin faptul ca in sfarsit si-a dat seama de sentimentele sale si a acceptat sa aiba un viitor fericit, acum inca o data refuza ajutorul celor dragi, incercand sa rezolve totul singura. Bineinteles ca va da gres si se va duce iar cu coada intre picioare cum a facut si cu salvarea lui Hook si intreaga deplasare in Iad.

    Zelena…e cu dus-intors aici. Chiar mi-a placut de ea la inceputul episodului si de cum se agita sa fie totul bine. M-a deranjat pe mine cand Regina i-a dat de inteles ca suferinta ei nu conteaza ci doar pierderea lui Robin e important pentru ca, dupa cum am zis si in recenzie, Zelena a iubit pentru prima data si asta nu se uita. Sa nu uitam ca dupa pierderea lui Daniel, Regina a devenit Evil Queen. La faza cu gelozia ca i-a cerut sfatul Albei in locul ei…aici trebuie sa aiba rabdare pentru a-si dezvolta o astfel de relatie pentru ca nu e atat de usor. Insa in cele din urma tind sa cred ca Zelena nu va cadea in capcana Imparatesei ci mai degraba va parea sa fie alaturi de ea doar pentru a-si ajuta sora.

    Cat despre Rumple…sezonul trecut a avut ocazia perfecta de a lua totul de la capat pentru ca, sa nu uitam, a avut inima alba, fara urma de rautate ori de bunatate. Daca atunci nu a vrut sa devina o persoana mai buna si a cazut iara in capcana puterii…greu de crezut ca va face anul acesta o schimbare in bine.

Leave a Reply to tvaddictedblog Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *