RECENZIE: Lucifer – 2×01 ‘Everything’s Coming Up Lucifer’

img_7571Cine ar fi crezut anul trecut că Diavolul va captiva publicul și va reuși să își prelungească șederea pe pământ pentru încă un sezon? Greu de spus însă cu siguranță farmecul și șarmul lui Tom Ellis au ajutat la decizia de reînnoire a celor de la FOX. Vizionând premiera de sezon, pot spune că nu au luat deloc o decizie greșită.

Pentru noi au trecut trei luni însă pentru Lucifer au trecut doar două zile de la evenimentele din finalul sezonului trecut, două zile intense în care a făcut echipă cu fratele său pentru a-și căuta mama evadată din Iad și proaspăt venită pe pământ, bineînțeles cu gând de răzbunare. Într-o adevărată vânătoare de părinti, cei doi fac și fapte bune, împiedicând tot felul de infracțiuni, printre care și un jaf de bijuterii care ia o întorsătură inedită datorită imaginației lui Lucifer și a puterilor lui Amenadiel. Cu o astfel de scenă, nu poți privi restul episoduluil decât cu zâmbetul pe buze.

img_7604Lista cu posibili suspecți pe care misterioasa mamă i-ar fi putut poseda pentru a le stăpâni corpul se scurtează rapid, și tocmai când totul părea a fi pierdut, un nou caz din atenția LAPD aduce o nouă serie de posibilități. Un nou caz în compania lui Chloe care pare a pluti în aceeași stare de necunoaștere și de necredință de anul trecut, ea fiind cea care ne dezvăluie că au trecut doar două zile de când Lucifer zăcea într-o baltă de sânge, iar acum totul este în regulă ca și când… nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu victima ucisă și cu două coarne atașate la cap, fiecare își urmează propriile interese în soluționarea cazului, Lucifer fiind convins că vinovatul de crimă nu poate fi decât mama sa dragă care îi transmite un mesaj.

Victima din această săptămână este Gillian Taylor, actriță și dublura protagonistei dintr-un popular serial de televiziune. Un caz care ne conduce prin multiple piste de investigat și o serie de posibili criminali din cei mai diversificați, prima pe lista suspecților este chiar Amy, protagonista show-ului, de altfel o tânără cu două fețe sau mai bine zis cu o viață dublă, pentru public pozând în adolescenta cuminte și model pentru o întreagă generație de fete, în timp ce în secret prizează cocaină mai ceva ca un rockstar. Aflând de supradoza și resuscitarea acesteia, Lucifer o confruntă, convins fiind că în prezent corpul îi este stăpânit de mama sa cea diabolică însă se pare că până și Diavolul are parte de surprize, întâlnirea celor doi luând o cu totul altă turnură, din toată aceasta situație Morningstar fiind cel rușinat. Chiar dacă se dovedește că nu Amy este vinovată de uciderea colegei sale, apariția drogurilor în ecuație indică un nou set de posibil suspecți.

img_7539În tot acest timp al investigațiilor aflăm că Maze a dispărut după ce l-a salvat pe Amenadiel de la moarte, niciunul din cei doi frați nereușind să îi dea de urmă, lipsa sa ridicând suspiciuni în ideea posibilității ca ea să fi fost cea care le-a ajutat mama să evadeze în acel scurt moment în care porțile Iadului au fost nepăzite. Făcându-și apariția la momentul potrivit tocmai când Lucifer era pe punctul de a fi atacat de iubitul gelos al lui Amy cei doi par a-și rezolva problemele, lipsa demonului fiind motivată de o mică criză existențială, mai precis de încercarea de a-și găsi un loc al său pe pământ din moment ce salvarea lui Amenadiel i-a năruit orice șansă de a mai reveni în Iad. Pe fundalul confesiunilor și a dezvăluirii ultimelor evenimente, o nouă pistă este destăinuită de iubitul care din atacator devine prizonier al jocurilor malefice ale lui Maze. Iar pentru că vorbim de aceasta, se pare că noul sezon nu ne va prezenta prea mult din relația sa cu Amenadiel, Maze hotărând că această nouă versiune a sa trebuie să se dedice unei cunoașterii de sine, punând astfel capăt oricărei posibilități de a forma un cuplu cu fratele lui Lucifer.

Trist și parcă am putut vedea cum toate speranțele lui Amenadiel s-au năruit, revenirea lui Maze fiind singurul lucru bun din toată nebunia ultimelor zile. După ce a eșuat în a o găsi pe mama sa iar puterile l-au deconspirat în sediul LAPD, el chiar spera că va reuși să rezolve lucrurile cu Maze pentru a-și da o nouă șansă, de această dată fără niciun alt plan ascuns. Din păcate fanii celor doi vor trebui să mai aștepte pentru această relație, timp care pare a se dovedi bun chiar și pentru Amenadiel, puterile sale slăbind. La Lucifer am înțeles că este vorba de Chloe care îl face vulnerabil, însă la el care să fie problema? După incidentul de la Poliție am presupus că exista posibilitatea ca mama sa să fie în sediu și cumva să fi fost ăsta un motiv pentru care starea de inerție indusă a încetat, însă ultimul cadru cu acesta ne arată că e posibil să fie o problemă pe termen lung. Să fie oare Amenadiel în pericol de a-și pierde definitiv puterile? Rămâne de văzut cum va evolua situația în episoadele viitoare și dacă va decide să i se confeseze fratelui său pentru a găsi o explicație înainte de a fi prea târziu.

img_7599Fratele său… După cum ne-am obișnuit deja, Lucifer e Lucifer. Nimic nou și absolut nicio schimbare de la ultimul dialogul cu tatăl său ori de la întreaga experiență trăită. Ocupat să își vâneze mama și să o încurajeze pe Chloe să ruleze testul de sânge pentru a se convinge într-un final de cine este el cu adevărat, Luci își continuă ședințele cu dr.Martin care pare a ajunge în cele din urmă la capătul puterilor și decide să renunțe la pacientul său. De ce? Simplu. Pentru Lucifer, toată lumea este de vină pentru absolut tot, bineînțeles, mai puțin el. Până și acesteia îi găsește vină pentru că nu a reușit să îl ajute să prevină evenimentele din finalul sezonului trecut și să evite acel scurt moment când porțile Iadului au fost nepăzite. Într-adevăr cine poate combate această logică?

Urmărind în paralel cu Chloe fiecare pistă apărută, identitatea criminalului pare a-l afecta, încă o dată văzându-se uimit de lipa de scrupule a umanității și a ceea ce face banul din om.

img_7587Un moment amuzant în care acesta se vede încă o dată în imposibilitatea de a-și duce la îndeplinire planul de a pedepsi criminalul, motivul vulnerabilități sale fiind dincolo de ușă, fapt care îl transformă pentru scurt timp într-un sac de box. În cele din urmă totul se termină cu bine și pentru prima dată Lucifer recunoaște că poartă și el o parte din vina celor întâmplate recent, o nouă discuție cu Linda arătându-ne o nouă față a acestuia, un Lucifer cu o conștiință încărcată care pentru prima dată se teme de necunoscutul adus de venirea mamei sale pe pământ. Dacă nu vine a se răzbuna pentru cele întâmplate în trecut, atunci care este motivul său? Asta rămâne de văzut începând cu episodul de săptămâna viitoare, căutarea iubitei sale mame luând sfârșit.

În timp ce toți lucrează urmărindu-și propriile interese, după cum aminteam în rândurile de mai sus, Chloe a dezvăluit faptul că a luat o mostră din sângele lui Lucifer pentru a afla o dată pentru totdeauna care este adevărul pe care îl ascunde partenerul său. În timp ce Amenadiel se teme de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar afla adevărul, Luci nu are nicio problemă cu posibilele viitoare consecințe pentru el contând doar faptul ca partenera sa nu l-ar mai crede un extrovertit.

img_7557După ce planul său de a fura proba de sânge pică, Amenadiel se gândește la o nouă abordare, pentru scurt timp chiar făcându-i pe telespectatori să creadă că îi va dezvălui lui Chloe adevărul. Din păcate lucrurile nu stau așa și chiar dacă toată povestea sa pare destul de bine pusă la punct iar explicațiile oferite, plauzibile, polițistul din Chloe o face să fie destul de sceptică la cele aflate, chiar dacă nu știe cu exactitate de ce. Indiferent de ce este cu adevărat Lucifer, ea recunoaște în cele din urmă că parteneriatul cu el a făcut-o un detectiv mai bun, hotărând în cele din urmă să arunce mostra de sânge. Să fie oare ceva urme de credință la mijloc și discuția cu Ella să fi dat roade? Să înceapă oare Chloe să creadă că Lucifer poate fi cu adevărat Diavolul iar rezultatele testului de sânge nu ar face decât să năruie colaborarea lor?

Și ultima pe ordinea de zi, în toată această nebunie creată de iminenta venire a mamei diabolice, este Ella, o tânără criminalist proaspăt transferată la LAPD. Ce este interesant la acest nou personaj este ca în ciuda faptului că este o creștină practicantă, Ella nu are nicio tresărire la numele lui Lucifer, ba chiar se arată mult prea prietenoasă pentru gustul acestuia – un fel de Trixie în variantă matură. Rămâne de văzut exact care este rolul său și, de ce nu, în ce măsura le va influența crezurile celor din jur. Puteți citi mai multe informații despre personaj, aici.

img_7595Un episod bun și o premiera care ne-a făcut să realizăm cât de dor ne-a fost de Lucifer în această vară, 2×01 reușește să contureze câte o poveste de sezon pentru fiecare personaj în parte, în acest nou sezon urmând a afla mai multe despre Amenadiel, Maze, Ella și nu în cele din urmă, mama Charlotte. Bineînțeles că momentele amuzante sau mai bine zis comicul tipic al lui Lucifer nu a lipsit, de la micile înțepături în discuțiile cu Chloe la scenele în care vulnerabilitatea tipic umană îi face necazuri.

Pe săptămâna viitoare!

-Raisa-


Comments

6 responses to “RECENZIE: Lucifer – 2×01 ‘Everything’s Coming Up Lucifer’”

  1. Chrisstine. Avatar
    Chrisstine.

    Mom is back! Mi-a placut fata pe care a facut-o Lucifer la finalul episodului cand, dupa multe cautari, a venit chiar Mami in barlogul lui. Priceless :).

    Chiar mi-as dori ca adevarul sa iasa la iveala si Chloe sa afle cine este Lucifer de fapt. Pentru moment el este doar tipul ala foarte aratos de care este foarte atrasa si nu recunoaste, dar care pare un pic cam prea tacanit pentru gusturile ei. Cu toate astea, face o treaba foarte buna :).

    Mie mi-a placut de Tom Ellis inca din Rush. Pacat ca s-a anulat dupa doar un sezon. I se potrivesc foarte bine rolurile astea. Nu multi ar putea sa “faca fata”.

    1. Scorpya Cristina Avatar
      Scorpya Cristina

      Eu l-am descoperit pe Tom in urma cu vreo cativa ani intr-o comedie britanica “Miranda”… merita vizionata! Asa ca mi-a placut saltul in Rush, dar cand s-a anuntat Lucifer, aveam un feeling ca nu va fi o stationare de un sezon 🙂 Ma bucur ca nu m-am inselat!

      Referitor la episod, Amenadiel si Maze, ar fi bine sa nu se evite mai mult de doua episoade 🙂
      Yeah, o revenire de nota maxima, asa cum ma asteptam!

      1. Am vazut si eu Rush insa a fost ceva care nu a facut click. Cu toate ca imi placea combinatia de Royal Pains/House a fost ceva in punerea in scena a celor de la USA Network care mi s-a parut exagerata (la fel si cu Complications). In schimb acum, rolul lui Lucifer pare a fi creat perfect pentru el la fel cum i s-ar potrivi si un personaj din The Originals. Oare cum ar arata o intalnire a lui Lucifer cu Niklaus? :d

    2. Sincer sunt de parere ca pana la sfarsitul acestui sezon Chloe va afla adevarul si nu stiu de ce am un feeling ca mama Charlotte va avea o vina. Pe cat de mult imi doresc ca det sa afle adevarul pe atat sunt mai interesata sa aflu cauza vulnerabilitatii lui Lucifer in preajma ei – daca e sa fie la alegere, aleg in s2 faza cu vulnerabilitatea si in s3 acceptarea de catre Chloe a ceea ce este Lucifer cu adevarat. :d

      Prioritatile :p

  2. Doamne ce ma bucur sa descopar acest blog si sa regasesc oameni atat de dragi mie…am simtit cu adevarat lipsa iubitorilor de seriale din Romania in ultimul an….Va salut!

    1. Suntem aici si se pare ca lumea nu scapa de noi atat de usor. 🙂 te asteptam la comentarii despre serialele preferate. 🙂

Leave a Reply to Gabriel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *