Iată un rol pe care nu ne-am fi aşteptat să îl vedem prea curând pe Robert Knepper interpretându-l mai ales că 2017 îl va aduce încă o dată în atenţia publicului cu personajul celebrului deţinut/evadat T-Bag.
Ultima informaţie împărtăşită de Showtime fanilor Homeland este distribuirea lui Knepper într-un rol recurring pentru sezonul 6, actorul urmând a-l interpreta pe Generalul Jamie McClendon, reprezentant al Ministerului Apărării în vederea informării noului preşedinte ales al Statelor Unite ale Americii şi a echipei acesteia.
Conform declaraţiilor anterioare, povestea sezonului 6 va fi plasată în New York City, cu Carrie reîntoarsă acasă şi locuind în Brooklyn, aceasta lucrând la o fundaţie care vine în sprijinul musulmanilor din America. Acţiunea se va întinde pe durata a două luni, perioadă începută din ziua alegerilor Election Day) şi până în ziua jurământului şi a investiturii noului preşedinte al USA. Alegerea exclusivă a acestor două luni a fost motivată anterior de Alex Gansa (EP) ca fiind o perioadă de incertitudine politică, o perioadă de transfer al puterii în care noul preşedinte este învăţat tot ce este nevoie pentru a-şi conduce mandatul, în timp ce în afara Biroului Oval are loc o goană a intereselor şi a alianţelor.
În sezonul 2015/16 Knepper a fost un actor ocupat, el putând fi urmărit în iZombie (S2/ Angus DeBeers), American Horror Story (S5/ Lieutenant), Public Morals (Captain Johanson), NCIS (S13/ Benson Long), Texas Rising (Empresario Buckley), Hawaii Five-0 (S5/ Detectivul de la Afaceri Interne, Rex Coughlin), Chicago PD/Fire crossover (Adrian Gish). Pentru 2017, pe lângă reluare arolului lui T-Bag în Prison Break şi a lui Angus în iZombie, actorul are programată o apariţie şi în noul revival Twin Peaks.
Zilele trecute, în cadrul turului de presă de vară 2016 Television Critics Association, Homeland a fost reînnoit cu două noi sezoane. Pentru informaţii despre cele discutate la panelul Showtime, aici.
Homeland revine cu noi episoade pe 15.01.2017. Pentru mai multe informaţii despre acţiunea şi actorii afiliaţi sezonului 6, aici.
Leave a Reply to BlackAmber Cancel reply