
Distribuirea Triciei Helfer în cel de-al doilea sezon din Lucifer pare a fi de bun augur, personajul acesteia fiind promovat la doar câteva zile de la începerea filmărilor la statut de regular, cu o prezenţă full time în S2. Vestea vine de altfel însoţită de prima poză de familie, aceasta prezentându-l pe Lucifer alături de fratele său, Amenadiel şi de mama sa, Charlotte.
Introdus la finalul S1 când Lucifer a primit de la tatăl său o nouă şansă de a rămâne pe pământ, personajul Charlotte îşi va face apariţia încă din primul episod al S2. Conform lui Helfer, publicul îşi va da seama rapid ce fel de persoană este Charlotte şi de ce a fost întemniţată în Iad mii de ani, chiar dacă în primă fază îşi motivează venirea de dragul fiilor săi alături de care vrea să petreacă mai mult timp. De menţionat că multe din trăsăturile de caracter ale lui Lucifer vor fi vizibile şi la mama sa – neînfricată, încăpăţânată, narcisistă, mereu trebuie să aibă dreptate, însă, chiar şi cu acestea cei doi nu vor avea o relaţie uşoară, ataşamentul lui Lucifer pentru umanitate stârnind dezgustul mamei, la care se adaugă şi repulsia de a fi prinsă într-un corp omenesec.
Sezonul 2 din Lucifer va debuta pe 19.09.2016. – 2×01 “Everything’s Coming Up Lucifer“
—-
Leave a Reply to #SDCC 2016 : LUCIFER – tvaddictedblog Cancel reply