Tag: Season 1
-
[CRONICĂ] Jupiter’s Legacy – Volumul 1
Jupiter’s Legacy – Vremurile se schimbă, societatea se schimbă, iar acea demarcație dintre bine și rău devine din ce în ce mai neclară. Un moment, o situație, o fracțiune de secundă ori propriile emoții ne pot schimba pentru totdeauna, ajungând ceva la ce nu ne-am fi gândit niciodată că am fi capabili.
-
Helstrom – Sezonul 1 / Promo/ Poze Promotionale/ Poster (Updated)
Fiecare cu propriile abilități, Helstrom spune povestea Anei si lui Daimon Helstrom, copiii unui misterios ucigaș în serie, pe măsură ce urmăresc pentru a opri pe unul dintre cei mai răi și mai versați antagoniști.
-
ABC anulează ‘The Mayor’
La început de an, pare a fi decis deja soarta comediei The Mayor, după nouă episoade difuzate, scoţând-o din grila ABC. Scenariile comandate pentru suplimentarea comenzii iniţiale nu vor mai fi alese urmând ca cele patru episoade rămase, să fie probabil difuzate la o dată ulterior anunţată.
-
Noi episoade pentru S.W.A.T şi 9JKL
Proaspăt lansat, S.W.A.T. pare să urmeze paşii SEAL Team, astfel că la doar trei săptămâni de la premieră, reprezentanţii postului au anunţat oficial extinderea comenzii iniţiale cu şapte noi scenarii, sezonul 1 ajungând astfel la un total de 20 de episoade. (dat fiind că serialul a debutat mai târziu, chiar şi cu 20 de eps,…
-
‘Dynasty’ primeşte noi episoade
Dynasty pare a fi nimerit reţeta perfectă, cei de la CW anunţând în dimineaţa aceasta extinderea sezonului 1 cu nouă scenarii suplimentare, serialul urmând să ajungă astfel la un total de 22 de episoade pentru S1. De menţionat că Dynasty va intra în pauza de sărbători pe 6 decembrie, urmând a reveni cu noi episoade…
-
Noi episoade pentru ‘SEAL Team’
2 CBS – 1 ABC, restul 0. Acesta este scorul serialelor care au reuşit să primească comandă de un prim sezon integral de la televiziuni. CBS a dat startul cu Young Sheldon, cei de la ABC i-au urmat exemplul cu drama medicală The Good Doctor, iar acum CBS aduce din nou mingea în curtea proprie…
-
‘The Good Doctor’ primeşte noi episoade
CBS a dat startul iar ABC continuă! Dacă cei de la CBS au extins comanda noii comedii Young Sheldon la un sezon complet după doar un episod, cei de la ABC au preferat să mai aştepte puţin în privinţa noului serial hit al postului, The Good Doctor. Decizia postului alfabet nu a întarziat, reprezentanţii ABC…