Tag: In Production
-
‘Prison Break’ sezonul 6 (UPDATE)
Update #TCA18: Nu, nu, nu dar de fapt e da, da, da. În cadrul turului de iarnă de presă Television Cristics Association, Michael Thorn, preşedintele FOX a confirmat că un nou sezon din Prison Break a intrat în lucru, pentru moment totul fiind într-o fază incipientă. Se pare că Dominic Purcell a avut până la…
-
Blue Book: Michael Malarkey se alătură investigaţiilor UFOs
History îşi diversifică portofoliul de proiecte proprii, astfel că pe lângă vikingi, cavaleri şi soldaţi SEAL, de anul viitor vom avea şi ceva SF, reprezentanţii postului anunţând în luna mai că a fost comandată o nouă drama şi anume Blue Book.
-
Alice Eve se alătură distribuţiei ‘Marvel’s Iron Fist’
Producţia sezonului 2 din Iron Fist pare a merge deja în direcţia cea bună, chiar dacă mai sunt mai bine de şase luni până la premiera noilor episoade. Recent, cei de la Netflix au anunţat şi prima distribuire oficială, Alice Eve urmând a li se alătura lui Finn Jones, Tom Pelphrey & CO pentru sezonul…
-
ABC pune pe pauză filmările ‘For the People’
Actori noi, dar ce ne facem cu scenariile? Pe scurt, cam la asta se reduce întreaga ştire. După ce proiectul For the People a fost ales pentru portofoliul ABC 2017/18 şi au fost decise câteva schimbări printre care şi redistribuire în roluri cheie a actriţelor Britt Robertson şi Jasmin Savoy Brown, reprezentanţi ai studiourilor ABC…
-