Tag: Absenta
-
AXN: recomandările lunii septembrie
Toamna aceasta debutează în forță la AXN cu noi povești extraordinare. Unele dintre cele mai apreciate seriale pe care telespectatorii AXN le așteaptă revin cu sezoane noi în luna septembrie. Astfel, trupele speciale „S.W.A.T” și „SEAL” își continuă misiunile în a doua jumătate a sezonului trei, într-o nouă zi și oră de difuzare, în timp…
-
Stana Katic revine la AXN România cu noi episoade din „Absența”
Serialul thriller „Absența”, cu Stana Katic în rol principal și producător executiv, revine la AXN începând din 3 septembrie. Filmările pentru cel de-al treilea sezon au continuat în Sofia, Bulgaria. Geoff Bell (Kingsman: The Secret Service) și Josette Simon (Wonder Woman) se alătură distribuției noului sezon care va avea 10 episoade și va fi difuzat…
-
AXN: recomandările lunii aprilie
Primăvara aceasta, grila AXN aduce seriale în care acțiunea și drama se completează, actori cunoscuți care dau viață unor personaje puternice, complexe. Noile producții, „Doamna Ministru”(Madam Secretary), „Președinte de rezervă”(Designated Survivor), sezonul doi din „Absența”(Absentia), sezonul doi din „S.W.A.T” și respectiv, „SEAL”, care debutează în luna aprilie, aduc în prim plan oameni obișnuiți, eroi și…
-
‘Absentia’ revine la AXN cu noi episoade (foto + video)
Producția originală AXN „Absența”, cu Stana Katic în rol principal, revine cu sezonul doi, din 4 aprilie
-
„Absența” revine la AXN cu sezonul doi, în 2019
Producția originală AXN „Absența” revine cu sezonul doi, în 2019 Filmările sunt în desfășurare în Sofia, Bulgaria București – 17 Septembrie 2018 – “Absența”, serialul thriller apreciat de critici, revine în 2019 la televiziunile AXN din Europa Centrală (Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Moldova, Bosnia Herțegoniva). Filmările pentru cel de-al…