De la The Vampire Diaries la The Forbidden Game: o nouă serie a lui LJ Smith ajunge pe micul ecran
De la Blindspot și Arrowverse, Greg Berlanti pare a se avânta în lumea YA, anunțând un parteneriat cu WBT pentru
Read MoreDe la Blindspot și Arrowverse, Greg Berlanti pare a se avânta în lumea YA, anunțând un parteneriat cu WBT pentru
Read MoreO nouă lună vine așa cum ne-am obișnuit cu noi titluri pentru portofoliul și abonații Netflix din România. Materialele oficiale de presă
Read MoreHISTORY® difuzează, în premieră și în exclusivitate, în perioada 3-5 iulie, de la ora 20:00, docudrama „Washington”, care urmărește evoluția
Read MoreIată că după zile și zile în care cei de la ABC au tăcut mâlc cu privire la grila noului
Read MorePerioada UpFront-urilor americane a reprezentat dintotdeauna o perioadă așteptată de fanii titlurilor TV, însă anul acesta aproape a fost trecută
Read MoreFie ploaie, fie vânt, pandemie ori nu, CBS și-a fixat grila pentru sezonul 2020/21. Fără prea multe surprize, cu 23
Read MoreBrave New World, semnat de Aldous Huxley şi publicat pentru prima dată în anul 1932, a fost inclus pe locul
Read MoreCBS se pregătește de perioada upfronts (conferințele de presă prin care posturile americane anunță grila de programe pentru sezonul următor)
Read MoreUnul dintre cei mai prolifici producători de seriale de la Hollywood va sprijini financiar industria cu suma de $1 milion,
Read MoreO nouă lună vine așa cum ne-am obișnuit cu noi titluri pentru portofoliul și abonații Netflix din România. Materialele oficiale de presă
Read More