ABC continuă cu familia Goldberg
Iată că o decizie a fost luată și în privința comediei The Goldbergs care a primit noi episoade aferente sezonului
Read MoreIată că o decizie a fost luată și în privința comediei The Goldbergs care a primit noi episoade aferente sezonului
Read MoreFacem slalom printre televiziuni și ajungem din nou la punctul 0 denumit în seara aceasta ABC. După o serie lungă
Read MoreTrei reînnoiri și două anulări în seara asta li s-a părut celor de la ABC că e prea puțin așa
Read MoreUna bună și alta rea, asta e strategia celor de la ABC pentru seara care urmează – după reînnoirea celor
Read MoreAu anulat ei For the People, însă domnia Shondei Rhimes continuă la ABC, reprezentanții postului anunțând reînnoirea cu noi sezoane
Read MorePrintre atâtea reînnoiri iată că a venit și momentul unor anulări, însă nu unele tocmai surprinzătoare. Așa cum era de
Read MoreCu Modern Family ajuns la final, cei de la ABC au început să investească în al doilea proiect de comedie
Read MoreÎn căutarea unui nou început, Syd renunţă la slujba de la DEA şi la viaţa din Miami, mutându-se în Los
Read MorePremierele 2019 continuă și în luna mai, o lună destul de aglomerată cu anunțurile televiziunilor privind reînnoirile, anulărilor și noile
Read More