Noi înscrişi la ‘Quantico’
O nouă zi, noi actori pentru Quantico. Distribuţia serialului pare a se extinde pe zi ce trece, astfel că după
Read MoreO nouă zi, noi actori pentru Quantico. Distribuţia serialului pare a se extinde pe zi ce trece, astfel că după
Read MoreDezamăgiţi că nu ne vom întâlni cu familia Mikaelson mai devreme de 2017, producătoarea Julie Plec pare că a găsit
Read MoreFilmările pentru ultimul sezon din Bones au început chiar dacă premiera este programată pentru grila de midseason 2017 a celor
Read MorePremiera: 30.09.2016
Read MoreUSA Network amână încă o dată premiera noului serial al postului, Shooter. Fiind programat iniţial pentru 19.07.2016 dar amânat cu
Read MoreSe pare că lucrurile s-au definitivat în cele din urmă şi pentru NCIS, stabilindu-se cu exactitate care vor fi actorii
Read MoreFanii Game of Thrones vor avea de aşteptat mai mult decât de obicei pentru noul sezon, S7 urmând a fi
Read MoreGotham se pregăteşte să revină în forţă cu cel de-al treilea sezon, iar după distribuirea personajelor lui Valerie Vale, Mario
Read MoreXzibit nu e singurul actor care se va alătura distribuţiei Empire de la toamnă, Taye Diggs semnând pentru un rol
Read More