Carlos Bernard revine în ‘24: Legacy’

carlos-bernardCu doar câteva luni până la premieră, cei de la Fox fac o surpriză fanilor 24 anunţând revenire lui Carlos Bernard în proiect, actorul urmând a relua rolul lui Tony Almeida, personaj pe care l-a interpretat în perioada 2001-2009. Se pare că echipa din spatele noului reboot 24:Legacy se ţine de cuvânt, Bernard fiind doar primul înscris pe lista personajelor deja cunoscute publicului care urmează a-şi face apariţia în noile episoade. Veştile bune nu se opresc aici, Almeida având statut de personaj recurring pentru noul sezon, prezenţa sa întinzându-se pe durata a mai multor episoade.

Pentru cei care nu au urmărit 24, însă doresc a viziona 24: Legacy, ce este de ştiut despre Tony Almeida este că personajul lui Carlos Bernard a fost ucis în S5, doar pentru a fi reînviat şi transformat într-un răufăcător două sezoane mai târziu, finalul S7 prezentându-l deja în inchisoare.

După o serie de roluri guest-star în seriale precum Madam Secretary, Major Crime, Hawaii Five-0, Castle, Motive, Dallas, în 2016 Carlos a putut fi urmărit în The Inspectors (S1-2/ Henry Wainwright).

Descriere: Cu Jack Bauer pensionat după “Live Another Day”, Legacy îl are ca protagonist pe Eric Carver, un militar decorat reîntors acasă, neştiind că problemele misiunii sale au trecut graniţa o dată cu el. Pentru a-şi salva viaţa şi a opri ceea ce poate deveni cu uşurinţă cel mai grav atentat terorist de pe pământ american, Carver va cere ajutorul echipei de la CTU (Counter Terrorist Unit).

24: Legacy va fi lansat pe 5.02.2017 (ep. 2 va fi difuzat a doua zi, pe 6.02). Pentru mai multe informaţii despre distribuţie şi structura de 12 episoade a noului sezon, aici.


Manny Coto şi Evan Katz, co-showrunneri 24:Legacy:
“Tony Almeida is one of the most indelible personalities in the 24 universe, at times loyal and loving, other times an utterly amoral, ruthless mercenary. (…) Carlos Bernard has done an amazing job portraying this dark and conflicted character, and we couldn’t be more thrilled with his return to the show.”

Sursa


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *