Marianne Jean-Baptiste rămâne în forţele de ordine şi după ieşirea lui Mayfair din Blindspot, actriţa fiind distribuită în noul proiect al celor de la CBS, adaptarea TV a filmului Training Day. Iniţial rolul său era unul recurring din cauza contractului avut cu cei de la NBC însă după plecarea din Blindspot, noul personaj al lui Marianne a fost imediat promovat ca series regular. În Training Day, actriţa o va întruchipa pe Joy Lockhart, detectiv şef al diviziei de elită din LAPD şi cea care îi va da lui Kyle Craig misiunea de a-i dovedi vinovaţia şi corupţia poliţistului veteran, Frank Rourke, dovezile strânse putând ajuta astfel la prinderea sa.
Având la bază filmul cu acelaşi nume din 2001, acţiunea noului thriller al celor de la CBS începe la 15 ani de la evenimentele din pelicula cinematografică, avându-i ca protagonişti pe detectivii Kyle Craig şi Frank Rourke, primul un tânăr ofiţer de poliţie proaspăt transferat în una din diviziile de elită ale LAPDului unde va face echipă cu Rourke, un detectiv cu experienţă şi o moralitate destul de ambiguă.
Alături de cei doi protagonişti, Bill Paxton şi Justin Cornwell, din distribuţie mai fac parte Drew Van Acker, Julie Benz, Katrina Law, Lex Scott Davis şi Christina Vidal.
Pentru moment cei de la CBS nu au stabilit o dată exactă pentru Training Day, serialul urmând a fi inclus în grila de midseason 2017 a postului. Mai jos puteţi urmări primul clip promoţional lansat pentru noul proiect.
—
Leave a Reply