Camryn Manheim va putea fi urmărită în această toamnă în doză dublă, actriţa semnând pentru o serie de aparitii în serialele Code Black de la CBS şi Masters of Sex de la Showtime.
Noul rol din Masters of Sex este cotat ca fiind unul de guest-star însă cum filmările S4 sunt în plină desfăşurare, există posibilitatea prelungirii şederii sale pe durata a mai multor episoade. Din descrierea oficială publicată de Showtime via Variety, personajul lui Manheim, Jade, este un guru new-age ce conduce un seminar destinat persoanelor singure.
La pol opus, drama medicală a celor de la CBS o va prezenta pe Camryn în rolul lui Alice, soţia îngrijorată a unui şofer de camion implicat într-un accident grav.
De curând, actriţa a putut fi urmărită în serialele Younger (S2/ Dr. Jane Wray), Hand of God (S1/ Dr. Langston) şi Person of Interest (S3-4 / Control / Diane Claypool).
Masters of Sex revine cu noi episoade începând cu 11.09, în timp ce premiera sezonului 2 din Code Black este programată pentru 28.09.2016.
Leave a Reply