Un moment temut de mulți dar pe care titlul CBS a reușit să îl evite cu prisosință în ultimii doi ani, iată că seara trecută reprezentanții postului au comunicat că Elementary se va încheia o dată cu finalizarea sezonului 7. Cele 13 episoade ce vor duce la bun sfârșit povestea lui Sherlock și Watson de peste ocean urmează a avea premiera în midseason 2019, reluând povestea la un an distanță de la evenimentele din finalul S6, când cei doi protagoniști s-au mutat în UK. De menționat că pe lângă saltul temporal, începând cu 7×05, vom face cunoștință cu Odin Reichenbach (interpretat de James Frain), unul dintre cei mai cunoscuți rivali ai lui Sherlock.
Pe lângă ratingurile în continuu declin înregistrate, zvonuri în privința unei finalizări a serialului au apărut încă de la reînnoirea din primăvară, la acestea adăugându-se necesitatea renegocierii contractelor lui Miller și Liu în cazul unei continuări a serialului cu un sezon 8. Prin urmare, toți acești factori au condus la decizia unanimă că a venit momentul ca publicul să își ia la revedere de la îndrăgitul proiect, făcând astfel loc unor noi potențiale titluri pentru telespectatorii fideli ai proceduralelor.
Filmările noului și recent anunțatului a fi ultimul sezon s-au finalizat săptămâna trecută (a mai rămas doar ultima scenă), o dată pentru lansarea acestora urmând să ne fie comunicată de către cei de la CBS.
În România, Elementary poate fi urmărit la TV pe AXN sau online, via Netflix.
—
–Kelly Kahl, președinte CBS Entertainment:
“A lot of parties came together and talked about their positions on the show — both in terms of business and in terms of creative — and we all decided that this was an opportune time to say goodbye to a show that has been very, very good to us”.
-Carl Beverly, producător executiv Elementary:
“[Series creator] Rob [Doherty] set out to tell a story, and it feels like he has accomplished what he had set out to do. The actors, the crew and the cast feel that way, and we feel that. So are grateful and celebrating what we had and looking forward to the future.”
Leave a Reply