Unbreakable Kimmy Schmidt: final cu surprize

Mixt cred că este cel mai bun cuvânt pentru a descrie noile informaţii apărute despre soarta serialului Unbreakable Kimmy Schimdt. Cei de la Netflix au anunţat că serialul se va finaliza cu sezonul 4, însă nu ne vom lua definitv la revedere de la personaje, acestea revenind cu un film care va reprezenta finalul aventurilor lui Kimmy, Titus şi întreaga gaşcă. Filmul va fi de asemenea scris de co-creatorii Tina Fey şi Robert Carlock.

Prima parte a sezonului 4 urmează a fi lansată pe 30 mai, în prezent restul episoadelor aferente S4 fiind în producţie. Pentru moment nu au fost anunţate alte informaţii despre filmul omonim.

Descriere: Serialul urmăreşte povestea lui Kimmy Schmidt, o tânără hotărâtă să îşi recapete viaţa şi tot ce a pierdut în cei 15 ani în care a trăit într-un cult subteran, aşteptând Apocalipsa. Proaspăt eliberată şi cu şansa unui nou început, Kimmy se mută la New York, oraş în care îi va întâlni pe Titus, Lillian şi Jacqueline.

Preluat de la NBC cu o comandă iniţială de două sezoane, UKM este unul dintre cele mai premiate şi recunoscute titluri din portofoliul Netflix, având nu mai puţin de 16 nominalizări la premiile Emmy.

Sursa


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *