Actorul Adam Croasdell îşi va face apariţia în sezonul 4 al dramei Reign, acesta semnând pentru un rol recurring de trei apariţii cu posibilitatea transformării personajului său într-unul full-time. Din informaţiile oferite presei, Adam îl va interpreta pe Bothwell, cel de-al treilea soţ al lui Mary, un bărbat loial care se va îndrăgosti iremediabil de aceasta şi va merge până în pânzele albe pentru ea. Pentru a ni se explica mai concret tipologia sa, Bothwell este descris asemeni lui Rhett din “Gone with the Wind/Pe aripile vantului”, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă şi Mary se va comporta asemeni lui Scarlett urmând să realizeze prea târziu ce bărbat are lângă ea.
Croasdell a putut fi urmărit în sezonul 2015/16 în Once Upon a Time (S6/ Brennan Jones) şi NCIS (S13/Angus Clarke), unde a vut două scurte apariţii.
Cu sezonul 3 finalizat în urmă cu doar o lună, pentru moment nu a fost fixată o dată de premieră pentru S4.
Leave a Reply