‘Zoo’ anulat după trei sezoane

Una bună şi una rea pentru serialele estivale ale celor de la CBS, astfel că după reînnoirea surpriză a noului proiect Salvation, oficialii postului au anunţat anularea Zoo.

Thrillerul care a reuşit să captiveze publicul la apariţia sa dar care, de-a lungul timpului pare a-şi fi pierdut din calitatea poveştii, cifrele înregistrate de episoadele sezonului 3 nereuşind să depăşească media de 2.65 milioane telespectatori.

Descriere: Ecranizare a bestseller-ului semnat de James Patterson, ZOO este un thriller a cărui acţiune are la bază un val de atacuri violente ale animalelor, evenimente aparent izolate ce se petrec pe întreg globul. Pe măsură ce atacurile devind mai violente şi oarecum coordonate, Jackson Oz, un tânăr biolog renegat de comunitatea ştiinţifică decide să le cerceteze şi să găsească o cale de a rezolva această pandemie pentru a salva rasa umană până nu devine prea târziu şi întreaga omenire să fie sfâşiată de animale. Cercetările sale se vor intersecta cu investigaţia condusă de jurnalista Jamie Campbell, ajutată la rândul său de Mitch Morgan, un veterinar autoexilat de societate, ce preferă compania animal în detrimental celei umane. Acestora li se vor alătura Abraham, un bun prieten de-al lui Oz şi Chloe, o poliţistă de origine franceză.

Chiar dacă Zoo a fost anulat, colaborarea autorului James Patterson cu CBS nu a luat sfârşit, în midseason 2018 urmând să fie lansat pe micile ecrane un nou serial dramă bazat pe unul din bestseller-urile scriitorului – Instinct.

Descriere Instinct: Având la bază cel mai recent roman aflat în curs de apariţie semnat de James Patterson, Instinct prezintă povestea unui fost agent CIA care, după ieşirea din Agenţie a reuşit să îşi întemeieze o viaţă ‘normală’ ca profesor şi scriitor, toate acestea riscând să fie în zadar în momentul în care NYPD îi solicită expertiza în investigarea şi prinderea unui criminal în serie.

Prin decizia de anulare, episodul 3×13 ‘The Barrier’ difuzat pe 21 septembrie, a devenit final de serial.


Zoo_rating
Sursa: Wikipedia (via Nielsen Media Research)

Sursa


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *