Netflix a decis! Comedia, sau mai bine zis dramedia Atypical va reveni cu un nou sezon şi nu oricum, ci cu două episoade mai mult! – comanda primită este de zece episoade, cu două mai mult faţă de sezonul 1.
Descriere: Noul proiect de comedie al celor de la Netflix îl are ca protagonist pe Sam, un tânăr de 18 ani diagnosticat cu autism, aflat în prezent în căutarea iubirii şi a independenţei. Noua sa dorinţă de autocunoaştere devine o aventură amuzantă însă şi tristă pe alocuri, forţându-i pe cei apropiaţi să accepte noile schimbări din viaţa lor, încercând să înţeleagă că acest lucru este ceea ce îşi doreşte tânărul. Noile experienţe nu conduc decât către întrebarea care ne macină pe mulţi: ce înseamnă să fii cu adevărat normal?
Sezonul 1 a fost lansat pe 11 august şi, chiar dacă pentru mulţi nu este genul de proiect care să fie revăzut şi iar revăzut, reacţiile publicului şi ale criticilor au fost bune şi încurajatoare pentru felul în care proiectul abordează anumite probleme sociale.
Leave a Reply