După sneak peek-ul de săptămâna trecută, a venit momentul să ne obişnuim să tot primim informaţii despre noul proiect Netflix/Marvel, The Punisher, cel care încă de la confirmarea comenzii sale a stat într-un con de umbră. Cu premiera programată pentru sfârşitul acestui an, un nou nume se alătură distribuţiei conduse de Jon Bernthal, Shohreh Aghdashloo.
Actriţa a semnat pentru un rol recurring cu mai multe apariţii pe durata primului sezon, urmând să o interpreteze pe Farah Madani, o iraniană care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Statele Unite, unde a reuşit să îşi facă un renume ca psihiatru de succes. Totodată, este de menţionat faptul că Farah este mama Dinhei Madani, una din agenţii Homeland Security şi cea care va vedea în The Punisher mai multe decât un justiţiar avid de sânge şi de răzbunare.
Cunoscută pentru rolurile din producţii cinematografice precum House of Sand and Fog, X-Men: The Last Stand ori Star Trek Beyond, Aghdashloo nu este străina publicului pasionat de TV, actriţa având apariţii în Scorpion, Grimm, Elementary, Bones, cel mai recent rol fiind în drama celor de la SyFy, The Expanse.
Alături de de Jon Bernthal şi Shohreh Aghdashloo, din distribuţia The Punisher mai fac parte şi actorii anterior anunţaţi, Mary Elizabeth Mastrantonio, Ben Barnes, Deborah Ann Woll, Ebon Moss-Bachrach, Amber Revah, Daniel Webber, Jason R. Moore, Paul Schulze, Jaime Ray Newman şi Michael Nathanson. Deborah Ann Woll va relua rolul lui Karen Page (Daredevil, The Defenders).
Pentru moment cei de la Netflix nu au fixat o dată de lansare pentru Marvel’s The Punisher.
Mai multe informaţii despre personaje şi un set de materiale promoţionale (trailer, poze oficiale, logo) pot fi vizualizate aici.
Leave a Reply