Se vede că mai e puţin până când serialele preferate revin pe micile ecrane cu noi episoade, zilnic apărând câte un set de ştiri despre ce noi actori vom vedea toamna aceasta în compania personajelor îndrăgite. Dacă zilele trecute anunţam că Philip Winchester rămâne la NBC alăturându-se distribuţiei Law & Order: Special Victims Unit, cei de la The Hollywood Reporter au anunţat în exclusivitate că actriţa Brooke Shields a semnat pentru un rol în cel mai nou sezon al longevivului serial creat de Dick Wolf pentru NBC.
Cu un rol recurring, Shields urmează să aibă mai multe apariţii pe durata episoadelor aferente sezonului 19, singura informaţie împărtăşită de NBC vis-à-vis de personajul acesteia este că va aduce cu sine complicaţii pentru Olivia Benson, complicându-i şi mai mult viaţa deja complicată. La rândul său, actriţa a menţionat că noul săul rol este diferit de tot ce a interpretat până acum.
Recent, Brooke Shields a avut o serie de apariţii episoadice în noile sezoane ale producţiilor TV Scream Queens, The Middle şi When Call the Heart, împrumutându-şi de asemenea vocea pentru animaţiile Creative Galaxy şi Mr. Pickles.
Law & Order: SVU revine cu noi episoade începând cu 27 septembrie. – 19×01 ‘Gone Fishin’
Leave a Reply