‘Hannibal’ din nou pe micile ecrane?

Speranţa moare ultima mai ales pentru comunitatea de fani Hannibal. Chiar şi la doi de la anularea proiectului de către NBC după trei sezoane, fanii încă doresc ca Mads Mikkelsen şi Hugh Dancy să revină pe micile ecrane însă, de această dată, la întrebarea unui fan, creatorul şi realizatorul serialului, Bryan Fuller, a dat un răspuns total diferit de replica deja obişnuită, anunţând că au început deja discuţiile pentru o revenire Hannibal Lecter pe micile ecrane. Acesta a precizat de asemenea că nu s-au putut iniţia discutii ori negocieri timp de doi ani de la finalul difuzat de NBC, dar cum luna aceasta se împlinesc cele 24 de luni necesare, nu este exclus ca în perioada următoare să aflăm noi informaţii.

Pe lângă dorinţa fanilor de a-I revedea pe Mikkelsen şi pe Dancy pe micile ecrane, la începutul acestui an Fuller a declarat că s-a gândit deja la povestea sezonului 4 şi la cum ar trebui să arate noile episoade.

Una din marile întrebări ale fanilor este legată de cine va produce şi difuza posibilele noi episoade, o televiziune broadcast ieşind din ecuaţie după eşecul NBC. Libertatea de creaţie pe care o au scenariştii posturilor prin cablu sau mai mult, a platformelor de streaming i-au făcut pe fani încă din 2013 să îşi dorească ca serialul preferat să fie preluat şi produs de Netflix. Pentru moment nu există niciun comunicat din partea Netflix că s-ar arăta interesat de preluare proiectului însă, cine ar fi crezut că după 2 ani mai exista o şansă ca Mikkelsen să revina pe micile ecrane în pielea tenebrosului Hannibal Lecter?

Cele trei sezoane produse de Fuller pentru NBC au avut la bază volumul Red Dragon semnat de Thomas Harris, publicat în 1981. Din seria Dr. Hannibal Lecter mai fac parte titlurile The Silence of the Lambs, Hanni bal şi Hannibal Rising.

Cele 39 de episoade din Hannibal sunt la dispoziţia abonaţilor Netflix din România.


-Bryan Fuller via Post Mortem, podcastul regizorului Mick Garris:
“I have conversations with (Hannibal executive producer) Martha De Laurentiis. (…) “I have conversations with Mads and Hugh. We’re are all excited about the prospect of returning to the story. There’s some hurdles to get through… [But] I just had a great idea for season 4. There’s an interesting next chapter in the relationship between Will Graham and Hannibal Lecter that would be fascinating to unpack. I’ve shared it with the gentlemen and they’re both keen on it.”

Bryan Fuller

Surse: 1, 2


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *