The Originals: mai multe apariţii pentru Josh

Iată că după patru sezoane şi nenumărate momente în care am crezut că până aici a fost cu Josh, cei din echipa The Originals s-au gândit că ar fi momentul să îl promoveze pe acesta la series regular pentru sezonul 5. O mişcare bună mai ales dacă luăm în considerare că pare a fi nemuritor mai ceva ca Matt Donovan în The Vampire Diaries.

Josh Rosza, personaj interpretat de Steven Krueger, a fost introdus în peisajul supranatural din New Orleans încă din primul sezon, pe vremea în care Klaus încercă să îşi redobândească statutul de rege al Cartierului Francez, la acea vreme încă condus de Marcel. Simplu turist venit să se distreze alături de prieteni, viaţa lui Josh a luat rapid o întorsătură neaşteptată. Bun prieten cu Davina şi Cami, de-a lungul timpului tânărul a reuşit nu de puţine ori să spună lucrurilor pe nume chiar dacă celor puternici (Marcel, Klaus & CO) nu le-au convenit cele auzite.

Promovarea lui Steven vine la scurt timp după ce actriţa Danielle Rose Russell a fost distribuită în rolul adolescentei Hope Mikaleson pentru sezonul 5. – detalii, aici

Anterior, a fost comunicat faptul că sezonul 5 are o comandă de 13 episoade, urmând de asemenea un nou salt temporal în epopeea din New Orleans.

Chiar dacă noile episoade vor fi difuzate tocmai în midseason 2018 (martie-aprilie), vara nu va fi lipsită de surprize pentru The Originals, zilele viitoare Joseph Morgan, Daniel Gillies, Phoebe Tonkin, Charles Michael Davis, Yusuf Gatewood, Riley Voelkel alături de Julie Plec urmând să fie prezenţi la San Diego Comic-Con. Panelul The Originals este programat pentru 22 iulie.

Sursa


Comments

5 responses to “The Originals: mai multe apariţii pentru Josh”

  1. […] apariţiei lui King a fost anunţată promovarea lui Steven Krueger (Josh) la statut de series regular pentru sezonul 5, precum şi distribuirea lui Danielle Rose […]

  2. Cristina Scorpya Avatar
    Cristina Scorpya

    Chiar ma bucur… mi-a placut de la prima aparitie si chiar mi-a parut rau ca nu este “folosit” mai mult ! Si cand te gandesti ca trebuia sa moara dupa doua episoade, dar a reusit sa o cucereasca pe Julie si restul casting-ului si iata, in sfarsit minunea ! 😀

    1. Da…baiatul a jucat the long game. Sincer, mereu am crezut ca a rezistat pana acum pentru ca e nebunia dupa anumita minoritati insa chiar si asa, a rezistat. De cate ori nu l-a salvat Davina…

  3. […] distribuirea lui Danielle Rose Russell în rolul adolescentei Hope Mikaleson, promovarea vampirului Josh la series regular precum şi mult aşteptata apariţie a lui Caroline Forbes pentru premiera 5×01. Mai multe […]

  4. […] în midseason 2018 (martie-aprilie). Anterior, au mai fost anunţate venirea lui Candice King, promovarea lui Steven Krueger (Josh) la statut de series regular şi distribuirea lui Danielle Rose Russell în rolul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *