[Interviu] „Despre bani și sânge” și povestea din spatele celei mai mari fraude europene a acestui secol

2024 a venit cu o nouă invitație pentru TvAddicted Blog pentru a participara la turneul de presă UniFrance anual, de această dată cu mai multe producții în program destinate micului ecran. Alături de interviuri 1-1 sau de grup cu echipele HPI (ro. Morgane, geniul investigațiilor), De Grâce, Polar Park și Tout cela je te le donnerai (ecranizare a volumului All This I Will Give to You semnat de Dolores Redondo), pe programul evenimentului s-a regăsit și noul serial  D’argent et de sang. Într-un eveniment unic de presă, prezent în fața jurnaliștilor a fost însuși protagonistul Vincent Lindon, cel care îi portretizează pe protagonistul Simon Weynachter.

Despre bani și sânge este o producție franceză inspirată din realitate. Scenariul se bazează pe cartea D’argent et de sang (2018) scrisă de jurnalistul de investigație Fabrice Arfi, care spune povestea unei fraude de proporții din Franța anilor 2008-2009. La acea vreme, presa locală a descris-o drept „frauda secolului”. În 2005 Uniunea Europeană a inițiat un sistem de comercializare a emisiilor de carbon în vederea combaterii încălzirii globale și a reducerii poluării rezultate din gazele cu efect de seră. Companiile europene primeau credite pe care le puteau vinde sau cumpăra pe o piață bursieră dedicată. Imediat au apărut profitori care au speculat breșa din legislația locală și au cumpărat aceste credite din străinătate (fără TVA) pentru a le vinde (cu TVA) în Franța, folosind conturi offshore. Daunele provocate statului francez s-au ridicat la 1,6 miliarde Euro, în timp ce UE a pierdut cel puțin 6 miliarde Euro!


Paris, ianuarie 2024

Unifrance Rendez-Vous 2024, panel D’Argent et de Sang: Vincent Lindon

Primul proiect pentru micul ecran. Pentru actorul Vincent Lindon, D’Argent et de Sang este primul proiect pentru micul ecran din filmografia sa, fapt similar pentru alți actori din distribuție și pentru însuși regizorul proiectului. Astfel, Lindon preferă să prezinte titlul asemenea unui lungmetraj tăiat în 12 părți.

Simon Weynachter și povestea tragică a unui erou. Aparent povestea unui bărbat ce deține controlul, Lindon povestește că la finalul zilei totul ține de umanitate și incertitudinile vieții, de ideea de a face pe cât putem tot ce ne stă în putință pentru a ne fi bine. Scenariul ecranizat de Xavier Giannoli prezintă cum cineva poate să lupte pentru ordine și control în lumea financiară, dar să fie complet dezechilibrat în viața personală, profund afectată de persoana la care ține cel mai mult – fiica sa. Este vorba despre a arăta cum, chiar și cei mai puternici indivizi pot fi îngenunchiați de provocările vieții – fie că este vorba de un copil, de o persoană dragă ori de o  dependență. Este o poveste ce creionează complexitatea naturii umane și a modului în care navigăm prin ea.


Vincent Lindon: Îmi place să fiu un lider. Și Simon este liderul tuturor oamenilor din lume care vor ordine, moralitate, egalitate și au grijă de oamenii săraci care sunt constrânși de crocodili.


O poveste reală și de actualitate într-un context geopolitic tulbure. D’Argent et de Sang este doar o mică poveste în marea poveste a lumii. Această poveste arată puterea oamenilor care cred că sunt deasupra legii – fie că vorbim aici de oameni politici, fie de oamenii de afaceri care uneori ajung să facă lucruri complet nebunești, de neînțeles pentru societate. Însă la finalul zilei, legea este aceeași pentru toată lumea – indiferent dacă ești bogat ori sărac; nu contează religia ori culoarea pielii. Este pur și simplu legea, cea care menține controlul și echilibrul în societate.

Poate o altă decizie? Întrebat de jurnaliști dacă este ceva ce ar dori să schimbe la personajul său pe parcursul celor 12 episoade – o decizie, un comportament ori un impuls de moment, Lindon a preferat să sublinieze că scenariul așa cum a fost pregătit pentru ecranizare, este unul perfect. El însuși ca profesionist evită să acorde atenție acestor momente de indecizie preferând să ia lucrurile ca atare, mizând pe liberul arbitru al fiecăruia. Nimeni și nimic nu ne obligă să facem ceva ce nu ne dorim.

O poveste captivantă, serialul Despre bani și sânge va fi disponibil integral din 13 mai în biblioteca VOD din Focus Sat app.


În primele 7 zile de testare gratuită a aplicației Focus Sat utilizatorii au acces nelimintat la canalele TV live și la toate bibliotecile VOD disponibile. Pentru Biblioteca VOD Focus Sat TV există opțiunea de descărcare pe mobil sau pe tabletă a oricărui film sau serial care poate fi vizionat offline de oriunde, ori de câte ori se dorește.

Mai multe informații despre produsele Focus Sat pe websiteFacebook sau Instagram.


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *