Nici bine nu au fost lansate primele episoade din emisiunea concurs insipirată de serialul fenomen Squid Game, că au și apărut primele acuze la adresa Netflix. Mai exact, doi dintre participanții Squid Game: The Challenge sunt pregătiți să dea producătorii și compania de streaming în judecată pentru condițiile înfruntate pe platourile de filmare, acuzând că au suferit de hipotermie și deterioarea nervilor. O firmă de avocatură britanică, Express Solicitors, specializată în domeniu a preluat deja cazul, filmările desfășurându-se pe platourilor Cardington Studios, o fostă bază a Forțelor Aeriene Regale din Bedford, în timpul unui val de aer rece în Marea Britanie – încă de la acel moment Netflix a emis un comunicat în care preciza că din cauza temperaturilor scăzute, trei dintre cei 456 concurenți au necesitat îngrijiri medicale.
În plângerea formulată, Express Solicitors susțin că cei doi clienți pe care îi reprezintă și-au riscat sănătatea prin faptul că au trebuit să rămână nemișcați pentru perioade lungi de timp în timpul filmării (respectiv filmarea probei Red Light, Green Light), deoarece au încercat să rămână în competiție. Daniel Slade, CEO al Express Solicitors, a declarat: „Recunoaștem că oamenii pot vedea acest lucru ca pe o luptă clasică David și Goliat cu compania și partenerii săi de producție. Concurenţii au crezut că participă la ceva distractiv, cei răniţi neașteptându-se să sufere aşa cum au suferit. Acum au fost lăsați cu răni după ce au petrecut timp blocat în poziții dureroase de stres la temperaturi reci.”
La acest moment, un purtător de cuvânt al Squid Game: The Challenge a declarat: „Nu a fost depusă nicio acțiune în justiție de către niciunul dintre concurenții jocului. Luăm foarte în serios bunăstarea concurenţilor noştri.”
456 de concurenți reali vor participa la competiție pentru un premiu de 4,56 de milioane de dolari, care le poate schimba viața. Jocurile inspirate din serialul original, dar și alte câteva care vor fi o surpriză le vor pune la încercare strategiile, alianțele și caracterul, totul în timp ce ceilalți concurenți vor fi eliminați. Squid Game: The Challenge are o comandă de zece episoade ce vor fi lansate în trei etape: 22 noiembrie (partea 1/ 5 eps), 29 noiembrie (partea 2/ 4 eps) și 6 decembrie (partea 3/ 1 ep).
Conform celor de la Deadline, Squid Game: The Challenge a trecut printr-o inspecție independentă de siguranță după incidentele medicale petrecute pe platourile de filmare. Britain’s Health and Safety Executive (HSE) a reamintit producătorilor să planifice în mod corespunzător atmosfera dramei coreeane, însă în cele din urmă a decis că nu este necesară nicio acțiune suplimentară.
———
https://youtu.be/K_KP6Afxq0E?feature=shared
Leave a Reply