[CRONICĂ] Grey’s Anatomy – 19×02 ‘Wasn’t Expecting That’

Grey’s Anatomy este genul de serial în care ceea ce pare o toxiinfecție alimentară este cu totul și cu totul altceva de fapt. Iar acest al doilea episod al sezonului 19 vine să confirme încă o dată raritatea cazurilor cu care se întâlnesc medicii din Grey Sloan Memorial. Mai mult decât atât, sarcina rezolvării cazului misterios revine chiar noilor rezidenți. Știm deja că înnoptatul rezidenților în camerelor de gardă – sau mai nou, în parcarea spitalului – nu este un element de noutate, iar noii învățăcei nu se lasă mai prejos. Aflăm însă razant câteva noi detalii despre aceștia – Simone primește de la bunica sa o telecomandă ca pachet de prânz, Jules o surprinde pe Mika în rulota în care locuiește, iar Amelia descoperă că Lucas locuiește efectiv în camera de gardă, invitându-l să locuiască în reședința Grey. Mai mult decât atât, după ce acesta refuză, Amelia se oferă să îi găsească un apartament în care să stea, ceea ce dă impresia lui Kwan că cei doi au o aventură. Cum nu suntem în House of the Dragon (sau Game of Thrones) aici, nu este cazul de astfel de relații, cei doi fiind mătușă și nepot, după cum am aflat la finele episodului trecut. Lucas își dă seama că este suspectat de colegii săi, dar nu se grăbește să infirme zvonurile, părând că vrea să folosească această situație în avantajul său. Știm cu toții că nu va fi o situație permanentă și că adevărul va ieși la iveală, probabil într-un moment în care va fi cazul de o operație rară sau dacă va fi favorizat Lucas la un moment dat.

Deși nu primim un răspuns clar în primul episod, aflăm că Nick Marsh a acceptat postul pe care i l-a oferit Meredith și nu doar atât – chiar și-a luat rolul în serios, implementând pe cont propriu o serie de schimbări care par că vor aduce programul de rezidențiat în direcția bună. Din punct de vedere managerial, nu poate fi decât un plus, mai ales fiindcă programul fusese pus pe pauză din cauza relațiilor mult prea apropiate între membrii staff-ului spitalului – astfel, poate că era nevoie de o mână mai fermă, care să fie mai autoritară față de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Acum că relația dintre Marsh și Grey e într-o stare de… stand-by, subiectivismul implicării lui Nick în afacerile spitalului este practic inexistent, cel puțin pentru moment. Noul șef al rezidenților este Schmitt, care a scăpat de obstetrică-ginecologie, fiind de altfel și singurul chirurg rezident senior din spital, cel puțin la ora actuală. Și Levi își ia rolul în serios, fiind asaltat din toate părțile cu cerințe, întrebări și opinii, oferindu-le celorlalți rezidenți cel mai bun sfat: să nu scape obiecte în interiorul pacienților. În scurt timp, Schmitt devine suprasolicitat, motiv pentru care se duce glonț la Helm, care, mai nou, profesează ca barman la Joe’s, și nu pare că dorește să revină la statutul de medic.

Simone și Jules au fost trimise în „groapă”, primind doi tineri cu ceea ce pare o toxiinfecție alimentară. Cei doi ajung la unitatea de primire a urgențelor cu vărsături, dar unul dintre ei – Chase, interpretat de Nolan Gould, pe care amatorii de comedii sigur îl știu din Modern Family – are și o iritație urâtă pe piele, care se extinde până la o stare în care Link este nevoit să îi amputeze unul dintre picioare. Meredith pune la cale un plan prin care cere tuturor noilor rezidenți să descopere diagnosticul lui Chase. În urma întrebărilor pe care i le pune colegului său de cameră, Simone descoperă că Chase nu este vaccinat împotriva meningococului, iar infecția care se răspândește rapid în organismul său provine de la contactul cu această bacterie, ceea ce trimite și echipa care l-a operat în carantină.

Owen și Teddy – un plot care, să fiu sincer, mă plictisește teribil – sunt într-un soi de joc tembel de-a șoarcele și pisica, găsind în mod constant și continuu contexte și pretexte pentru a se ataca unul pe altul, aducându-și aminte de toate frustrările acumulate în cele șase luni în care au stat în afara spitalului, timp în care nervii le-au fost întinși la maxim și conturile le-au fost golite de echipa de avocați. Și cazul la care lucrează cei doi – alături de Mika – este unul aparte, fiind tot un cuplu care își testează nervii în mod constant – ajunși la stadiul la care el și-a introdus telefonul ei în… dos (literalmente), numai să nu o mai vadă pe social media…

În afara spitalului, Jo și-a găsit o parteneră de plimbări cu copiii în parc în Bailey, care, deși și-a luat un concediu prelungit pentru a se deconecta de la stresul funcției, o iscodește pe Wilson, aflând astfel că o serie de schimbări pe care și ea le-a propus anterior sunt acum implementate sub supravegherea lui Nick.

Episodul se încheie cu o discuție care ar fi trebuit să aibă loc la un moment dat – între Nick și Meredith – cea din urmă mărturisindu-i proaspătului angajat al Grey Sloan Memorial că a simțit nevoia ca el să îi fie aproape într-o zi nu tocmai fericită, ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel, au urmat șase luni de pauză, dar Mer îl asigură pe Marsh că senimentele sale încă există. Încercând să reia relația din punctul de unde rămăsese, prima lor „întâlnire” a avut loc cu ocazia unei prezentări pe care Zola a trebuit să o susțină în fața unui auditoriu. Zola, povestind despre eroina sa, Ellis Grey, a clacat în timpul discursului, conștientizând că afecțiunea care a schimbat-o definitiv pe bunica sa se poate transmite generațiilor următoare, ceea ce ar putea să le afecteze pe mama și mătușile sale.

Șase episoade mai râmăn cu Meredith în acest sezon, însă din punct de vedere al acțiunii, pare că o sa fie implicată tot mai mult – sau va reveni Bailey la șefia chirurgiei? Rămâne de văzut…

-B


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *