Unul dintre cele mai noi seriale medicale revine la DIVA în septembrie cu un sezon în premieră în România. Sezonul doi al serialului Asistenți medicali urmează să fie difuzat din 5 septembrie, duminica, de la 20:00.
În noile episoade, cei cinci asistenți medicali începători revin la datorie în prima linie împotriva pandemiei: Grace Knight (Tiera Skovbye), Ashley Collins (Natasha Calis), Keon Colby (Jordan Johnson-Hinds), Nazneen Khan (Sandy Sidhu) și Wolf Burke (Donald MacLean Jr.) sunt gata de acțiune. Spitalul St Mary devine scena unor situații tensionate, schimbări de personal și povești ce merită știute.
———

La ce se pot aștepta fanii de la sezonul 2?
Tiera Skovbye (Grace): Sezonul doi aduce o aprofundare a relației dintre noi, noi relații, unele se sfârșesc, avem noi colegi sezonul aceste, ceea ce este minunat, avem o nouă șefă a asitentelor, care este minunată și dar și înspăimântătoare și multe alte noutăți. Încercăm să ne găsim echilibrul după toate evenimentele din primul sezon, să ne perfecționăm, și cu asta vin multe greșeli, și multe încercări din care avem ce învăța. Se pot aștepta la multe situații noi și avem ceva suprize pentru ei.
Există noi fire narative, relații și iubiri în sezonul 2?
Tiera Skovbye (Grace): În noul sezon vom observa o creștere a intensității relațiilor. Se vede că au evoluat, că au trecut prin diverse probleme împreună, iar noul sezon aduce o senzație aproape familiară. Felul în care interacționează și se susțin dă impresia că sunt o familie. Faptul că noi personaje sunt implicate le dă cu atât mai mult impresia că au nevoie unii de alții și că trebuie să se susțină. E foarte distractiv!

Pe ce elemente mizează sezonul doi, pentru a convinge publicul să îl urmărească?
Tiera Skovbye (Grace): Cred că relațiile dintre personaje sunt ingredientul care va da savoare acestui serial, ele vor aduce publicul în fața ecranelor. Este un serial pe teme medicale și mereu vor exista noi pacienți, noi povești, dar esența serialului sunt relațiile dintre cei cinci asistenți medicali și felul în care ei se dezvoltă profesional și personal. Cred că publicul este și foarte curios să afle despre sistemul medical în general după acestă perioadă nebună prin care am trecut la nivel mondial. Sezonul doi, cu siguranță va hrăni și astfel de curiozități. Cred că la nivel mondial există un interes crescut pentru astfel de subiecte, toți vor să susțină lucrătorii din sistemul medical.
Care au fost cele mai importante momente de la filmările sezonul 2?
Tiera Skovbye (Grace): S-au întâmplat multe în acest sezon! Am filmat având multe protocoale medicale împotriva COVID – 19, a fost înspăimântător la început, dar ne-am adaptat. La filmările pentru acest sezon ne-am bucurat mai mult de compania colegilor, alături de prieteni, a fost un timp foarte plăcut. Nu vă pot spune prea multe, dar am fost foarte entuziasmați să vedem ce va urma.
Cum te simti să interpretezi un lucrător din prima linie chiar în timpul pandemiei?
Tiera Skocbye (Grace): Cred că acest serial este construit ca un tribut pentru asistente și pentru lucrătorii din sistemul medical. Am evidențiat cât am putut de bine viața unor asistenți medicali, toată munca lor de zi cu zi și noul sezon cuprinde perioada pandemiei. Cred că în prezent înțelegem prea puțin din toată munca lor, din tot sacrificiul pe care ei îl fac pentru pacienți. Am simțit că personajul meu este mai greu, mai important de când a început pandemia. Odată cu pandemia am înțeles cât de vital este rolul fiecărui lucrător din sistem.
———
Leave a Reply