O tematică des abordată în serialul de față este multitudinea de nuanțe de gri pe care le îmbracă viața fiecăruia. Niciodată la extreme, niciodată în alb sau negru, mereu într-o zonă haotică în care binele pare rău și răul pare bine, ne învârtim în cercuri strânse care se lovesc de ale altora, doar ca să realizăm, uneori prea târziu, că fericirea și tristețea sunt stări de fapt, iar una fără alta nu pot exista. Niciun filosof, niciun psiholog, niciun sociolog, literalmente nimeni nu ne poate spune cum să ne trăim anii de existență pe planetă, fiindcă manualele de instrucțiuni nu țin cont de excepții, de genii, de cei care ies din zona lor de confort, de cei care aleg să pășească într-un mod spectaculos scena vieții.
Mai mult decât atât, nicio nuanță de gri nu este identică cu o alta. Din fericire, suntem diferiți, avem scopuri diferite, avem principii diferite, iar viețile noastre se desfășoară la viteze diferite, acesta fiind și motivul pentru care nu suntem responsabili de și nu ne este permisă, moral vorbind, judecata nimănui.
Episodul de față a atins o serie de subiecte senisbile, puse în scenă de un număr redus de personaje. Mai trist decât de obicei și cu micro-deznodământuri de-a dreptul sfâșietoare, reușește să dezechilibreze complet starea de bine pe care au oferit-o primele episoade ale sezonului. Narat de Richard, episodul o introduce pe Frankie, asistenta șefă din Grey Sloan Memorial, care a refuzat să își mai conducă viața după parcursul clasic impus de standardele stupide ale societății care vrea să ne facă „normali”, în condițiile în care orice ființă umană are potențialul de a-și depăși condiția și de a ieși din mulțime, chiar dacă spiritul de turmă este tentant.
Frankie și-a luat viața în propriile mâini și a investit timp, suflet și bani pentru a rămâne însărcinată, dar o complicație apărută în cea de-a 28-a săptămână de sarcină i-a fost fatală, spre șocul tuturor asistenților din subordinea ei, care o adorau și o idolatrizau. Pentru Richard, afectat de dispariția fostului său sponsor, moarte care l-a blocat într-o stare de inerție, faptul că Frankie nu a supraviețuit condiției sale a generat o supărare profundă, manifestată în primă fază tăcut, prin prezența la o întâlnire AA, dar a degnerat rapid prin a distruge cu o furie pe care nu am mai văzut-o până acum la Webber orice obiect din sticlă care i-a ieșit în cale dintr-un bar cu principii îndoielnice. Revărsarea furiei rezultă în arestarea lui, iar Meredith se vede nevoită să îi sară în ajutor.
De altfel, Meredith și Koracick au fost chemați de către Catherine pentru a consulta un pacient VIP, suferind de o tumoră pe coloana vertebrală, care se dovedește a fi o formă gravă de cancer, care poate fi operată, dar șansele de a reveni la viața anterioară intervenției sunt mici. Pacientul VIP în cauză este chiar Catherine, care nu permite tumorii să îi controleze viața și vrea să își încerce norocul, căci experiența ei de viață a depășit orice așteptare, a ignorat orice probabilitate și a trecut peste orice rasism, sexism sau alte forme de –ism. De altfel, este singurul fir de speranță de care poți să te agăți într-o astfel de situație.
Relația dintre Maggie și Jackson, care o luase pe o pantă ascendentă, mai primește o lovitură în moalele capului o dată cu mesajele pe care le descoperă Maggie în telefonul lui Avery, succedate de o lungă conversație între cei doi. Mă așteptam ca prima racție a lui Pierce să fie fuga, să se ascundă în laborator și să se cufunde în muncă – după cum bine a observat Jackson – ceea ce s-a și întâmplat, dar numai după ce aceasta a încercat să îi ofere înțelegere. De altfel, este singura poveste explorată în prezent în serial care devine plictisitoare și neinspirată. Nu am înțeles de ce a reacționat Maggie în acest mod și care este motivul pentru care nu poate face față crizei existențiale a lui Avery. Scenariul a părut ușor forțat și neancorat în realitate, contrar cu tendințele recente din serial.
Așadar, cum arată nuanța ta de gri?
-B
Leave a Reply