*rolul lui Dean interpretat inițial de Austin Nichols va fi redistribuit.
Murphy este o tânără de 20 și ceva de ani, cu o viață dezordonată, haotică, a cărei singure încântări par a fi rămas doar țigările și sexul ocazional. Oarbă, ea locuiește cu Jess, o tânără înțelegătoare și cu Pretzel, câinele său de ajutor. Pentru Murphy viața ia o întorsătură neașteptată atunci când, la plimbare cu Pretzel, descoperă pe aleea din fața apartamentului cadavarul bunului său prieten, Tyson însă în momentul în care poliția sosește la fața locului, trupul tânărului nu mai este de găsit. Lucrurile se complică cu atât mai mult cu cât aceasta, aflată în stare de ebrietate, nu este crezută de ofițeri nefiind demarată nicio investigație – cu lovitură peste lovitură, Murphy își dă seama ca singurul lucru pe care îl are de făcut este să cerceteze ea însăși cele întâmplate cu Tyson chiar dacă asta înseamnă să facă un efort și să renunțe la viața decadentă care pare să-i fi fost singura satisfacție de a face față unei noi zile.
Ideea pentru serial a luat naştere în urma proiectului de colaborare pe care televiziunea îl are cu organizaţia Guide Dogs of America, CW Good, un parteneriat demarat anul trecut ce are ca scop antrenarea căţeilor încă de mici pentru a servi ca ghizi şi companioni pentru persoanele cu dizabilităţi. Mai mulţi experţi în dresaj servesc deja ca şi consultanţi pentru serial.
- Murphy (Perry Mattfeld): Murphy este o femeie oarbă, alcoolică şi desfrânată care are prostul obicei de a-i înlătură de lângă ea pe cei care o iubesc şi doresc să o protejeze cu adevărat.
- Dean (?): un bărbat bun şi atent cu cei din jurul său, Dean este poliţistul însărcinat cu investigarea presupusei morţi a lui Tyson. Aparent singurul motiv pentru care i-a fost repartizat acest caz este că se confruntă cu o problemă asemănătoare, fiica sa fiind oarbă, şeful său considerând că o astfel de familiaritate îl poate ajuta să fie mai înţelegător cu situaţia lui Murphy. Chiar dacă iniţial crede că totul este doar o invenţie a unei femei alcoolice, pe măsură ce Murphy îşi pune viaţa în ordine şi îl presează să continue investigaţia, Dean începe a o crede şi cerceta cele declarate.
- Jess (Brooke Markham): colegă de apartament şi bună prietenă cu Murphy chiar dacă bunele sale intenţii o scot de cele mai multe ori din sărite pe aceasta. O persoană bună la suflet, medic veterinar, aceasta tinde să fie uneori fără să îşi dea seama prea protectivă cu Murphy.
- Darnell (Keston John): un traficant de droguri local, al cărui văr mai mic, Tyson, lucra pentru el. Acesta nu o crede iniţial pe Murphy când îi spune că l-a găsit pe vărul său mort pe alee înainte ca trupulsă îi dispară în mod misterios, considerând-o doar o altă fată albă alcoolică care îşi închipuie lucruri. Părerea sa despre Murphy se schimbă pe măsură ce avansează în investigaţia ei, Darnell începând să creadă cu adevărat că vărul său este mort. Neîncrezător în poliţie, el i se alătură în cercetări lui Murphy, ambiţia acesteia atrăgându-l din ce în ce mai mult.
- Joy (Kathleen York): mama lui Murphy, o femeie al cărui comportament aparent este în deplină antiteză cu numele pe care îl poartă – Joy este o femeie rigidă, cinică şi lipsită de orice urmă de bucurie şi emoţie, ba chiar a renunţat să mai creadă că fiica sa va reuşi să facă vreodată ceva cu viaţa ei. Joy pare a fi optimistă în momentul în care îi vede ambiţia lui Murphy de a afla ce s-a întâmplat cu Tyson, dar chiar şi aşa, cunoscându-i antecedentele fiicei sale, preferă să aştepte până să ia de bună această schimbare.
- Hank (Derek Webster): total opusul soţiei sale, Hank este un bărbat răbdător şi bine intenţionat care nu şi-a pierdut niciodată răbdarea cu fiica sa, indiferent de cât de iresponsabil şi pueril s-a comportat aceasta. Cei doi soţi şi-au riscat toate economiile şi munca de-o viaţă pentru a deschide Breaking Blind, în ideea că un astfel de loc ar atrage-o pe Murphy să se implice şi să îşi schimbe viaţa.
- Felix (Morgan Krantz): lucrează alături de Hank la Breaking Blind.
Echipă: Corinne Kingsbury (scenarist/EB), Ben Stiller (EP), Jackie Cohn (EP), Nicky Weinstock (EP), Michael Showalter (regizor/EP)


Leave a Reply