NBC reînnoieşte ‘The Blacklist’, anulează ‘Rise’

Veşti bune pentru fanii The Blacklist cei de la NBC anunţând în sfârşit reînnoirea serialului cu un nou sezon. Fără să mai stea pe gânduri, aceştia au confirmat de asemenea faptul că pentru sezonul 6 a fost plasată o comandă de 22 episoade.

Întârzierea unui astfel de anunţ a fost cauzată de faptul că postul are drepturi de doar 50% asupra titlului, The Blacklist făcând parte din portofoliul negociat de NBC cu Sony TV, alături de Timeless şi două noi piloturi, ambele refuzate.

În România, The Blacklist poate fi urmărit pe Netflix, fiind încărcate săptămânal episoade noi, la doar câteva ore de la difuzarea din State.


Drama muzicală a ajuns la final, oficialii postului anunţând anularea Rise după doar un sezon. Cu o premieră de midseason şi cu ratinguri modeste în continuă scădere, decizia anulării serialului nu a fost o surpriză.

Descriere: Inspirat din povestea lui Lou Volpe prezentată în cartea Drama High, Rise îl are protagonist pe Lou Mazzuchelli, profesor şi soţ devotat, un bărbat nesigur de adevărata sa putere şi dedicatie, până când preia departamentul de teatru al unei facultăţi, munca şi pasiunea depuse aici ajungând să treacă dincolo de porţile universităţii, activitatea sa inspirând întreaga clasă muncitoare din oraş.

NBC mai are de luat o hotărâre pentru Timeless şi comedia Champions.


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *