Netflix are planuri mari pentru Carmen Sandiego, mai precis o serie animată anterior anunţată şi, mai nou un film live action. Dacă anul trecut reprezentanţii companiei îşi făceau publice planurile pentru acest titlu şi anunţau că Gina Rodriguez va fi cea care îi va da voce protagonistei în seria animată, iată că de această dată aflăm că recenta colaborare cu Gina Rodriguez se extinde, actriţa urmând să o intepreteze pe Carmen Sandiego şi în proiectul live action.
Pentru acest proiect, actriţa va sta atât în faţa cât şi în spatele camerelor de filmare, fiind una dintre producătorii executiv alături de Kevin Misher, Caroline Fraser şi Andy Berman. La acest moment nu există ataşat titlului niciun scenarist ori regizor.
În privinţa seriei animate, cu o comandă de 20 de episoade, aceasta urmează să debuteze în 2019. Alături de Rodriguez, din distribuţie mai face parte şi Finn Wolfhard care îi va da voce lui Player, prietenul şi complicele lui Carmen.
Proiectul Carmen Sandiego a debutat în anii ’80 ca un joc educaţional pentru computer, ulterior fiind dezvoltat într-o serie animată. Protagonista care dă de altfel şi numele seriei, este o hoaţă recunoscută, nemesis pentru agenţia de detectivi ACME.
Pe Netflix România, Gina Rodriguez poate fi văzută în Jane the Virgin şi recent lansatul Anihilitation. Din mai, actriţa va începe filmările la un nou proiect semnat Netflix, comedia romantică, Someone Great.

Leave a Reply