Echipa lui Gibbs trece încă o dată prin procesul de rebranduire după plecarea lui Jennifer Esposito însă nu este singura, Callen & CO. având şi ei la rândul lor o nouă colegă la divizia din Los Angeles.
Cei de la CBS au comunicat zilele trecute că actriţa Maria Bello i se va alătura lui Mark Harmon pentru cel mai nou sezon al longevivului NCIS ajuns în prezent la sezonul 15. Actriţa va fi series regular în noile episoade care vor debuta toamna aceasta, urmând să interpreteze un fost locotenent de armată ce a servit două tururi în Afganistan, actualmente agent NCIS de top, personajul lui Bello fiind unul din cei mai buni şi mai respectaţi psihologi judiciari ai agenţiei. În ciuda părerii deja cunoscute a lui Gibbs despre psihologi şi a micilor neînţelegeri dintre ei, cei doi vor ajunge în cele din urmă la un acord bazat în special pe respect şi curtoazie profesională.
Prima apariţie a Mariei Bello este programată pentru luna octombrie, mai precis o dată cu difuzarea episodului 15×04. Actriţa a putut fi urmărită de curând alături de Billy Bob Thornton în drama celor de la Amazon, Goliath.
NCIS revine cu noi episoade începând cu 26 septembrie.
În ceea ce priveşte distribuţia spin-offului NCIS: Los Angeles, locul lăsat vacant de Owen Granger prin decesul actorului Miguel Ferrer de la începutul acestui an, va fi ocupat din toamnă de Nia Long.
Personaj regular ce va fi introdus publicului încă din premiera de sezon, Long o va interpreta pe Shay Mosely, fost agent al Serviciului Secret, în prezent noul director adjunct al echipei din LA. Conform celor declarate de R. Scott Gemmill, realizator şi producător executiv al serialului, rolul lui Shay Mosely a fost scris special pentru Nia Long.
Anul acesta, actriţa a avut o serie de apariţii recurring în serialele Empire (S3: Giuliana Green), Dear White People (S1: Neika Hobbs) şi Hand of God (S2: Izzy). În paralel cu actoria, Nia Long este ambasador al programului Nothing But Nets susţinut de fundaţia Naţiunilor Unite, având ca obiectiv prevenirea şi combaterea malariei din ţările africane.
NCIS: Los Angeles îşi reia locul din grila de duminică seara începând cu 1 octombrie.
—
– George Schenck şi Frank Cardea, co-realizatori NCIS despre distribuirea Mariei Bello:
“We have always been big fans of Maria Bello’s work and are excited to be introducing her as an agent who not only has a distinct talent but also a unique relationship with Gibbs”.
– R. Scott Gemmill, realizator şi producător executiv NCIS: Los Angeles:
“The character was created specifically for Nia to capitalize on her strengths and personality and we are excited about the new opportunities and dynamics she brings to the show. We couldn’t be happier to have her join our family.”
Leave a Reply