O nouă actriţă pentru ‘Instinct’

În caz că aţi uitat de noul proiect CBS, Instinct, vă aducem noi aminte. Ce e drept, mai avem de aşteptat ceva până la revederea lui Alan Cumming în noul său rol însă, conform celor care deja au vizionat episodul pilot, aşteptarea chiar merită, proiectul fiind deja încadradat în seria celor care merită o şansă în sezonul 2017-18.

Descriere: Având la bază cel mai recent roman aflat în curs de apariţie semnat de James Patterson, Instinct prezintă povestea unui fost agent CIA care, după ieşirea din Agenţie a reuşit să îşi întemeieze o viaţă ‘normală’ ca profesor şi scriitor, toate acestea riscând să fie în zadar în momentul în care NYPD îi solicită expertiza în investigarea şi prinderea unui criminal în serie.

Ataşaţi episodului pilot au fost Alan Cumming, Bojana Novakovic, Naveen Andrews, Daniel Ings şi Khandi Alexander, cea din urmă fiind înlocuită cu Sharon Leal ca urmare a retragerii voluntare din proiect. Chiar dacă Leal a fost distribuită pe rolul lui Alexander, conform celor de la Deadline, personajul va suferi oarecare modificări pentru a se potrivi mai bine noii actriţe. În timp ce Novakovic o va interpreta pe Lizzie, detectivul NYPD care apelează la Dr. Dylan Reinhart (aka Alan Cummings) pentru expertiza sa, Sharon o va întruchipa pe prietena şi nou numita şefă a secţiei.

Instinct face parte din grila de midseason a postului CBS.

Sursa


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *