În acest episod, parcă mai mult ca niciodată, monologul lui Meredith și interacțiunile propriu-zise dintre personaje au fost centrate pe conceptul de „our brother’s keepers”, după cum a și zis aceasta în prima replică a tradiționalului monolog.
Și totuși, de cele mai multe ori, atunci când ne oferim să ajutăm ori să ne sprijinim frații, o facem în primul rând datorită faptului că îi iubim ca pe propria persoană, dar și datorită empatismului: atunci când ești apropiat de o persoană, îi vezi fricile, eșecurile, momentele când nu este „at its best”. În fond, cred că lucrurile astea sunt o mare parte din personalitatea undui individ. Da, există numeroși alți factori care fac un om ceea ce este, dar slăbiciunile sale au darul de a arăta și fața nu tocmai plăcută a lucrurilor, care, în cele din urmă, ne face umani.
Grey’s Anatomy nu ne-a adus de foarte multe ori prin sala de judecată, dar și când a făcut-o, nu a fost de bine. Iată că în acest episod revenim în tribunal, ca urmare a conflictului între Andrew și Alex. Vedem un Andrew hotărât să meargă până în pânzele albe pentru a obține dreptatea (dar, sub ce formă, totuși? Cum arată dreptatea asta?) și un Alex mai confuz ca nicidoată.
Aflăm că acesta din urmă va fi judecat pentru asalt și vătămare corporală din culpă, ceea ce este echivalentul unei fapte penale, pentru care, dacă va fi descoperit vinovat, va fi privat de libertate și probabil că nu va mai păși vreodată într-o sală de operație. Pare a fi un proces îndelungat, iar protagoniștii din universul Grey Sloan au început deja să își aleagă echipele, de parcă ar fi un meci de fotbal. E foarte ușor să judeci după aparențe, să te lași ghidat de ceea ce vezi, de ceea ce este simplu, dar parcă nimeni nu face o analiză în mai de aproape a situației.
De fapt, nimeni cu excepția lui Bailey, care m-a impresionat pentru al doilea episod la rând. Este de înțeles faptul că aceasta nu vrea să îi suspende activitatea de medic a lui Alex, fiindu-i mentor și, practic, crescând sub aripa ei. Așadar, probabil până la sfârșitul procesului, Karev va lucra în clinica Denny Duquette din cadrul spitalului.
Ostilitatea lui Andrew este de înțeles, dar ce e prea mult e prea mult. Cred că atacul verbal asupra lui Mer a fost puțin peste măsură, la urma urmei aceasta nu încerca decât să creeze o cale de reconciliere între Alex și el, încercare care nu numai că a fost reușită, dar care a mai și alimentat furia lui DeLuca, pornit să calce și pe cadavre pentru a obține ceea ce vrea.
Nu voi alege nicio „echipă”, dar sunt de acord cu faptul că Alex va trebui să plătească pentru acțiunile sale – destul de tulburătoare imaginile de la începtul episodului, care au ilustrat momentul atacului.
Îndreptându-mi atenția către poveștile adiacente ale episodului… pot să spun cu mâna pe inimă că April este mai nesuferită ca oricând. Înțeleg partea cu hormonii și că oricum aceasta nu are o istorie în a fi tocmai „stabilă”, dar reacțiile ei sunt cel puțin exagerate. Externarea lui Harriett și faptul că Jackson a luat-o acasă este, aparent, prea mult de suportat pentru April, care nu mai știe ce vrea: acum vrea ajutorul tatălui copilului ei, dar de fapt nu vrea să aibă de-a face cu el, ci doar cu fiica ei. Jackson este mai mult decât un om decent și îi suportă toți hormonii, ceea ce nu demonstrează decât că, pentru a mia oară, Jackson își dorește o familie cu aceasta.
Cum vorbim despre Grey’s, nu se putea un episod fără tachinările între cupluri. Doar că acum vorbim despre aproape-triunghiul amoros dintre Riggs, Mer și Maggie, cea din urmă mărturisindu-și intențiile față de Nathan, care o refuză politicos, însă interpretează greșit mesajul, deoarece ea este dispusă să îl aștepte pe acesta până va fi pregătit pentru o relație, sub privirile unei Meredith siderate.
Atunci când o persoană apropiată trece printr-o perioadă dificilă, e în firea omului să facă tot posibilul să îi fie alături, să îi fie ca un colac de salvare. Și totuși, pe cine să salvezi mai întâi?
Pe săptămâna viitoare!
-B
Leave a Reply