Salutare, fani ai serialelor și, mai ales, ai Grey’s Anatomy! Numele meu este Bogdan (unii dintre voi mă știu probabil sub pseudonimul bgdi, căci nu este prima dată când scriu lucruri de genul acesta) și, ca un fan înfocat al serialului de mai sus, voi încerca să scriu câteva rânduri despre premiera sezonului 13 (da, 13!!) al Anatomiei.
Bun, ca să avem un început, vreau să specific încă de la start că, pentru mine, Grey’s Anatomy este mai mult decât un serial de suflet, este un serial cu care mi-am petrecut ore bune, la care am râs, la care am plâns, la care m-am bucurat și la care m-am înfuriat. Din partea mea, acest serial poate să nu se termine niciodată, nu cred că voi apuca să zic „gata, m-am săturat!”. Istoria recenziilor mele la Grey’s Anatomy a început undeva prin 2014, sper că va fi pe placul tuturor și acum!
Întreg episodul s-a învârtit în jurul ideii de trecut-prezent-viitor. După cum zice și Meredith în monologul de început, trecutul ar trebui să rămână în trecut. Noi, ca oameni, nu putem permite trecutului să ne dicteze prezentul și, mai ales, viitorul. De acord că „cine nu învață din trecut, e condamnat să îl repete”, dar viitorul este mai aproape decât am putea crede, deci lecțiile trebuie învățate repede, căci timpul nu are răbdare cu nimeni.
Episodul 1 al sezonului 13 ne readuce în universul Grey Sloan Memorial, însă până să ajungem acolo, ne oprim la nunta cuplului Owen-Amelia și, mai ales, în apartamentul lui Jo și al lui Alex.
Cum fericirea are termen limitat în universul creat de Rhimes, nu durează mult până o ocazie fericită se transformă într-o situație critică. Finalul sezonului al 12-lea ne-a arătat un Alex scăpat de sub control, o Jo puternic aflată sub influența alcoolului și un Andrew grijuliu, care era dispus să facă tot posibilul pentru a o feri pe Jo să își facă rău. Însă acesta a fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, căci Karev i-a aplicat o corecție fizică care nu numai că l-a trimis direct în unitatea de primire urgențe, ba chiar i-a dat de lucru lui Jackson, care a fost nevoit să iasă puțin din zona sa de confort. Încă nu cunoaștem care vor fi repercusiunile acestui eveniment, însă cariera celor doi implicați în conflict se poate termina – pentru unul, din rațiuni medicale, iar pentru celălalt din rațiuni ce țin mai degrabă de etică și de deontologie, căci nu cred că se specifică în jurământul hipocratic permisiunea de a aplica o serie de lovituri care pot orbi o altă persoană, care se mai întâmplă să fie și medic.
Violența fizică nu are nicio scuză. Nu există pretext pe lumea asta care să ofere o explicație logică pentru ce s-a întâmplat între cei doi, iar eu unul aveam pretenții de la Karev. Înțeleg că a fost un personaj destul de horopsit, că drumul nu i-a fost lin, dar, după cum zicea și Mer, trecutul e în trecut.
Că tot veni vorba de Meredith, experiența își spune cuvântul: mi-a plăcut cum l-a descris pe Alex, punând în evidență caracterul lui dual, aflat la extreme. Karev e genul de personalitate care trebuie ghidat, care trebuie să fie sprijinit pentru a putea găsi o cale prin care să nu își facă rău și, mai ales, prin care să nu facă altora rău. Am crezut că această persoană poate fi Jo, însă de la a doua jumătate a sezonului trecut, relația dintre cei doi mi s-a părut a fi una toxică, care nu aduce niciun beneficiu, nimănui.
Ceea ce i s-a întâmplat lui DeLuca este exemplul clar că viața te lovește de unde nu te aștepți, oricât de bune ar fi intențiile tale. El nu a greșit cu nimic, din contră, mi se pare un caracter sufletist, care se dăruiește în totalitate celor din jur, mărturie stând și atașamentul față de Maggie. Dar, așa e viața: oricât de bun ai fi și oricât de pure ar fi faptele tale, adeseori ajungi să fii rănit, dezamăgit și chiar scârbit de oamenii din jurul tău, iar dezamăgirile nu sunt decât începutul.
Instinctiv, Mer a vrut să îl protejeze pe Alex – din nou, experiența își spune cuvântul – însă un secret de genul acesta nu poate fi păstrat mult timp, mai ales când vine vorba de un conflict în interiorul spitalului. În cele din urmă, cred că a luat decizia corectă, atât în ceea ce privește situația lui Alex, cât și în cazul triunghiului amoros ce se forma între ea, Maggie și Riggs.
Nu pot să spun despre Jo că este un personaj de suflet, dar deciziile ei mi se par… cel puțin neinspirate, dacă nu chiar deplasate. Cred că este un personaj de care Alex chiar se putea lipsi, deoarece ultimele dezvăluiri despre ea au fost de-a dreptul halucinante. Înțeleg că este un personaj complex, dar modul cum acționează și minciunile care tot apar la suprafață sunt indicii clare că are mulți scheleți în șifonier. Iar faptul că a vrut să fugă denotă lașitate și limitare. Fuga este soluția simplă, la îndemnâna oricui, dar fuga nu a rezolvat niciodată nimic.
Viața, însă, nu vine cu buton de undo. Odată ce iei o decizie, ți-o asumi, incluzând aici și seria de evenimente care vin drept o consecință a deciziei pe care ai luat-o. Oricât de mult am încerca să rescriem trecutul, cerneala s-a uscat, nisipul s-a scurs și secunda a trecut. Mergi înainte, oricât de greu ar fi. Târăște-te dacă e nevoie.
Pe săptămâna viitoare!
-B
Leave a Reply