SyFy aduce noi informaţii despre ‘Krypton’

Georgina CampbellEste la modă ca fiecare televiziune fie ea publică ori prin cablu să aibă cel puţin un serial cu supereroi aşa că nu se putea ca tocmai SyFy să facă abstracţie de la acest trend. Au ei vânători de recompense intergalacatici, magicieni, varianta modernă şi feminine a lui Van Helsing şi câte şi mai câte însă nu au pentru moment nimic din universul benzilor desenate.

Alegând o colaborare cu cei de la DC Comics, SyFy a dat comandă în luna mai a acestui an de un episod pilot pentru Krypton, un prequel la povestea lui Superman pe care cu toţii o cunoaştem. Acţiunea noului proiect are loc cu două generaţii înainte de distrugerea planetei lui Superman, avându-l ca protagonist pe bunicul acestuia, Seg-El şi încercarea sa a de a restabili onorarea Casei El după o serie de evenimente care le-a adus ruşine numelui şi marginalizare din partea societăţii.

După ce mai bine de trei luni nu am mai auzit nimic de Krypton, toamna a început bine pentru fanii nerăbdători ai acestui potenţial nou serial, actriţa Georgina Campbell fiind distribuită în rolul Lytei Zod, protagonista feminină. Conform informaţiilor lansate, Lyta este cadet în armata Krypton, fiica generalului Alura Zod şi ce nu este ştiut încă de familia sa este că are o relaţie secretă cu Seg-El.

Georgina este o tânără actriţă britanică, fericita câştigătoare a unui trofeu BAFTA la categoria ‘Cea mai bună actriţă într-un rol principal’ pentru Murdered by My Boyfriend. În sezonul 2015/16, aceasta a putut fi urmărită în producţiile TV One of Us, Flowers, Tripped şi After Hours, urmând ca în 2017 să apară în cel de-al treilea sezon al dramei Broadchurch.

Krypton este o colaborare SyFy/Warner Horizon Television cu David S. Goyer (scenarist), Damian Kindler (showrunner/EP) şi Colm McCarthy (regizor). Se pare că proiectul este dorit de post de ceva vreme, echipa lucrând la el de aproximativ 18 luni.

Pentru moment Campbel este primul actor ataşat proiectului. O data ce distribuţia va fi completă, filmările vor avea loc în Serbia.

Sursa


[polldaddy poll=9512622]


Comments

One response to “SyFy aduce noi informaţii despre ‘Krypton’”

  1. […] SyFy continuă cu proiectul Krypton, noi actori fiind distribuiţi alături de Georgina Cambell, anterior anunţată. (aici) […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *