Richard Cabral se alătură distribuţiei ‘Lethal Weapon’

Richard CabralRichard Cabral se alătură distribuţiei Lethal Weapon într-un rol recurring de mai multe episoade, actorul urmând a-l interpreta pe Alex Cruz, un detectiv începător de la divizia de narcotice, un tânăr care a cunoscut ambele părţi ale legii, anterior intrării sale în forţele de ordine fiind membru într-una din cele mai periculoase bande din LA. Cunoscându-i potenţialul, cei doi detectiv Riggs şi Martaugh îl vor recruta pe Cruz în departamentul de Omucideri, treptat devenind un membru de bază al echipei.

Povestea personajului Alex Cruz nu este una străină pentru actor, Cabral fiind la rândul său cu ani în urmă membru într-o bandă de stradă şi pus în faţa unei condamnări pe viaţă. Lucrurile s-au rezolvat în cele din urmă, în prezent actorul colaborând cu fondatorii programului Homeboy, încercând să îi ajute pe tinerii născuţi într-un astfel de mediu a nu cădea pradă acestui tip de viaţă. Pentru eforturile şi activitatea sa, recent a câştigat premiul Homeboy Hero Award. Nici activitatea sa din drama antologică a celor de la ABC nu a fost trecut cu vederea, Cabral primind două nominalizări la premiile EMMY pentru rolul din sezonul 1, Hector Tontz.

Descriere: Adaptare TV a celebrelor filme din franciza Lethal Weapon ce i-a avut ca protagonişti pe Mel Gibson şi Danny Glover, noul proiect îl prezintă pe Martin Riggs, poliţist texan şi un fost NAVY Seal, în căutarea unui nou început după moartea soţiei şi copilului său. Ajuns în Los Angeles, Riggs va face echipă în cadrul LAPD cu detectivul Roger Murtaugh, acesta la rândul său proaspăt revenit în secţie după un atac de cord suferit, care acum trebuie să evite cu orice preţ stresul şi situaţiile tensionate.

Pe lângă rolul din Lethal Weapon, Richard Cabral şi-a anunţat deja revenirea în cel de-al treilea sezon American Crime, programat pentru midseason – detalii, aici.

Lethal Weapon are premiera pe 21.09.2016.

Sursa


Comments

3 responses to “Richard Cabral se alătură distribuţiei ‘Lethal Weapon’”

  1. Scorpya Cristina Avatar
    Scorpya Cristina

    Sper sa nu aiba ghinionul lui Rush Hour, care mie chiar mi-a placut! O sansa de la mine o va avea si acest serial! 😀

  2. Rush Hour nu a fost promovat si a fost bagat in orar intr-o perioada moarta. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca a concurat cu spin-offul Criminal Minds pentru reinnoire si stim deja ca atunci cand vorbim de CBS, intotdeauna vor alege proiectele CSI, NCIS si Criminal Minds in detrimentul altora – de exemplu anul trecut cand au ales CSI Cyber in locul lui Stalker care avea ratinguri si mai bune si o poveste mult mai fresh. Au reinnoit Cyber ca sa il anuleze anul asta dupa ce i-au difuzat haotic episoadele.

    Vad ca anul asta CBS promoveaza intens MacGyver si cu siguranta vor face la fel si cu Training Day care e programat pentru midseason.

    Lethal Weapon e la FOX si ei chiar au nevoie de proiecte noi care sa fie pe placul publicului si sa mearga pe reinnoiri mai ales ca in ultimii ani au pierdut toate serialele de traditie – acum in midseason vor finaliza si Bones care era de 11ani in grila.

  3. PS: si mie mi-a placut Rush Hour si chiar l-am urmarit cu interes. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *