Invitaţi: Lucas Till, George Eads + Peter Lenkov (EP), James Wan (EP)
MacGyver is back! Chiar dacă serialul a primit undă verde în luna mai şi a fost inclus în prezentarea oficială a postului din cadrul UpFront-urilor, întregul concept a fost reimaginat, povestea de baza modificată, din distribuţia iniţială rămânând doar cei doi protagonişti, Lucas Till şi George Eads.
La cârma noului format se află Peter Lenkov, showrunner-ul serialului Hawaii Five-0, noua versiune prezentându-l pe tânărul MacGyver ca şi fondator al organizaţiei clandestine pentru care va lucra alături de prietenii şi partenerii săi. Alături de MacGyver (Lucas Till) şi Jack Dalton (George Eads) vor mai exista patru personaje full-time, două dintre acestea fiind deja distribuite către actorii Justin Hires şi Sandrine Holt. (mai multe detalii aici)
Prezenţi la ediţia de anul acesta Comic-Con, Till şi Eads, însoţiţi de cei doi producători executivi, au venit pregătiţi să răspundă întrebărilor fanilor MacGyver.
-cu noua rescriere a proiectului, Lenkov a anunţat că serialul a intrat în producţie încă de săptămâna trecută. Chiar şi cu această întârziere, echipa a filmat o serie de noi scene pe care le-au prezentat celor din sală în cadrul panelului. Cele 90 de secunde din clip prezintă o discuţie a lui MacGyver cu şefa sa Patricia (interpretată de Sandrine Holt), afilierea sa cu un hacker pe nume Riley Davis (personaj nou introdus) dar şi o serie de scene de acţiune şi un Angus elegant la un cocktail exclusivist.
-episodul pilot va fi unul pe placul fanilor, cu multe indicii şi referinţe la seria originală (mult mai multe decât în episoadele următoare);
-dacă în seria originală, MacGyver era un tip singuratic, de această dată el va fi înconjurat de prieteni şi familie;
-cunoscutele MacGyver-isme (MacHacks) vor fi o parte fundamentală a proiectului, fiecare episod având în medie două astfel de momente. Echipa a mărturisit că pentru fiecare MacGyverism s-au făcut experimente practice, ideile pornind de la ceva real şi mergând pe premisa că produsul finit poate fi periculos o data ajuns pe mâna duşmanilor.
-una din dorinţa producătorilor este aducerea în proiect a cât mai mulţi actori din seria originală, în special pe Richard Dean Anderson, cel care l-a interpretat pe MacGyver în perioada 1985-1992. Acesta nu ar fi singurul pe listă, pee a regăsindu-se şi Bruce McGill, cel care l-a jucat pe Jack Dalton în 19 episoade şi chiar fiind luată în calcul chiar introducerea celui mai cunoscut duşman al lui Mac şi anume Murdoc.
-Lenkov şi Wan au precizat că întreaga echipă doreşte ca noul remake să fie asemeni unui omagiu adus seriei originale, motiv pentru care se va păstra atmosfera cu care fanii au fost obişnuiţi;
-întrebaţi de ce acum un posibil remake MacGyver, Wan a dorit să răspundă, mărturisind că Angus este un alt tip de erou faţă de ce vedem în ziua de azi la TV, este un erou care se bazează pe inteligenţă în detrimentul forţei fizice şi a violenţei, este un bun model de urmat în special pentru generaţiile tinere.
-Lenkov s-a declarat un fan MacGyver, mărturisind că în perioada în care a urmărit serialul şi-a dorit să fie asemeni acestuia, considerându-l a fi un bun model de urmat – un erou clasic, un bărbat cu bune şi rele, care nu este străin de greşeli.
-Till a precizat că personajul său este un erou cu o mare frică de înalţimi şi tocmai această vulnerabilitate îl aduce mai aproape de public, făcându-l uman. De asemenea nu a ezitat să glumească, spunând că dacă Angus va contrui o bombă atomică dintr-un ananas, fanii vor fi mulţumiţi.
-cei doi actori, Till şi Eads, nativi din Texas, s-au împrietenit rapid, fapt care i-a ajutat şi mai mult la filmări;
-întrebat despre noul său rol, Eads a mărturisit că după anii în care a filmat CSI unde a avut o mare parte din scene în studiouri de interior şi care nu au necesitat un efort fizic, primele zile de filmare la MacGyver l-au făcut să îşi dea seama că are de lucrat la condiţia sa fizică.
MacGyver va debuta la CBS pe 23.09.2016.
——
Leave a Reply